StiriEst
Ramasa fara stapan, una dintre catelusele Cristinei Topescu a fost adoptata

Una dintre cele două căţeluşe ale Cristinei Ţopescu şi-a găsit stăpână. După moartea jurnalistei, patrupedele au ajuns la Sibiu, unde o dresoare s-a ocupat de ele pentru a avea mai multe şanse să fie adoptate.
Acum, Bonnie este cât se poate de fericită în noul ei cămin. Iar cea care a primit-o în viaţa ei speră să îi poată oferi atâta iubire, încât să uite de suferinţa pierderii primei sale stăpâne.
Bonnie, una dintre căţeluşele Cristinei Ţopescu şi-a găsit un nou cămin.
La Sibiu, Bonnie a urmat un curs intensiv de dresaj şi terapie până să poată fi dată spre adopţie. Acum este vindecată de traume şi pregătită să înceapă o nouă viaţă alături de noii stăpâni.
Erika Cosescu: Sunt lucruri noi pentru ea, şi zona este nouă ea se simte deja mult mai bine în mediul ei, este fericită, aleargă, mănâncă, ieşim la plimbare.
Bonnie are patru ani și a stat destul de mult timp cu Cristina Țopescu. Iar viaţa căţeluşei n-a fost deloc aşa frumoasă până să ajungă la regretata jurnalistă.
Atât Bonnie, cât și Sissi au fost găsite în aceeași cameră în care se afla și trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu.
Cea de-a doua căţeluşă, pe nume Sissie, îşi aşteaptă încă noul stăpân. Deşi ea a fost mai pregătită decât Bonnie să fie adoptată, deocamdată se află în Sibiu.
Erika Cosescu: Ar fi foarte frumos dacă cineva ar adopta-o şi pe Sissie. Si dacă ar fi şi din Braşov ar fi mai frumos. Oamenii care merg pe munte, care agreeaza drumeţiile ar fi perfecti pentru ea.
Dresoarea din Sibiu, care are grijă şi de ea, nu o mai poate ţine mult timp.
Deborah Faoro – instructor de dresaj: E un câine foarte vesel. Foarte iubăreţ cu oamenii. A învăţat deja să meargă fără lesă, vine la chemare din orice împrejurare, condiţie.
Dacă cineva crede că poate îi îngriji și poate dărui dragoste și lui Sissi o poate căuta pe Deborah Faoro pe Facebook pentru mai multe detalii.
- StiriEstcu 1 an in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
- StiriEstcu 2 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
- StiriEstcu 1 an in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
- StiriEstcu 2 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
- StiriEstcu 1 an in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
- StiriEstcu 2 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”