StiriEst
Satele din Romania colcaie de romani intorsi din Italia, din zonele periculoase, autoritatile habar nu au

În Italia, numai în ultimele ore au fost înregistrate zeci de decese si peste o mie de îmbolnaviri cu coronavirus. Situația din peninsulă este una dezastruasă. În acest context, mii de români revin speriați acasă și iau contact cu alți oameni, fără să respecte carantina. Mulți dintre ei nici măcar nu declară că au revenit din Italia! Ori mint că s-au întors din alte țări, ori își văd pur și simplu de treburile lor. Culmea, autoritățile de la noi nu au niciun control asupra situației. Direcția de Sănătate Publică Vaslui este mai mult decât relaxată, parcă ar aștepta declanșarea unei epidemii. Potrivit surselor noastre, în satele din jurul Vasluiului s-au întors în ultimele săptămâni cetățeni din Italia. Comunele Munteni de Jos și Ștefan cel Mare, sunt doar două dintre exemple. Au revenit din Italia persoane care munceau acolo de mai multă vreme. România, nu este deloc pregătită să facă față unei epidemii de acest tip, contrar asigurărilor lui Raed Arafat. Același Arafat dădea asigurări că totul este sub control și în cazul Colectiv, dar lucrurile scăpaseră de sub control. Mai multe țări au oprit zborurile cu Italia sau au instituit controale medicale foarte amănunțite. În țara noastră, cei veniți acasă pleacă liberi cu microbuzele și îi infestează și pe alții. Foarte puțini respectă carantina, iar 6 zboruri aterizează zilnic din Italia, inclusiv din zonele afectate. Țara noastră este foarte expusă pentru că sunt mulți români care se întorc acasă din zonele afectate. Autoritățile sunt însă mult mai interesate de jocurile politice și nu de siguranța populației.
Femeie întoarsă din Lombardia. DSP nu știe nimic
Potrivit jurnaliștilor de la Libertatea, o femeie care îngrijea bătrâni în Soresina, provincia Lombardia, o localitate cu doar 8.000 de locuitori, dar care a înregistrat 23 de infectați și 4 morți, s-a întors pe 2 martie acasă, în comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui. A reușit asta după ce a plecat în Germania, iar de acolo a luat avionul spre România. Deși ar trebui să fie în autoizolare, primarul comunei spune că nu a fost anunțat de nicio persoană venită recent din Italia. “Nu avem pe nimeni în evidență”, a confirmat Mihai Moraru pentru Libertatea, lucru susținut și de DSP Vaslui. Nu avem pe nimeni sub observație de acolo. Vom face investigații. Persoanele care se întorc din Italia, în special din zonele afectate, trebuie să anunțe DSP. Numai că cei mai mulți nu fac asta, iar autoritățile nu au niciun control asupra situației. Femeia din comuna Ștefan cel Mare a reușit să scape din carantină după ce a mers până în Germania, de unde, după o săptămână petrecută alături de familie, a zburat în România. “Nu doresc să comentez asta”, a conchis femeia, care n-a fost testată pentru infecția COVID-19, susțin cei de la Libertatea.
Peste 100 de izolați la domiciliu
Un număr de 113 persoane din judeţul Vaslui se află în izolare la domiciliu, pe fondul măsurilor de prevenire a apariţiei virusului COVID-19, au informat, luni, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Reprezentanţii instituţiei au declarat că la nivelul judeţului au fost identificate spaţiile necesare în vederea izolării pacienţilor în cazul cărora s-ar putea impune carantina. Autorităţile sanitare au precizat, totodată, că persoanele care se întorc din zonele de risc sunt monitorizate permanent, pentru a se vedea dacă survin modificări în starea lor de sănătate, până acum nefiind înregistrate cazuri de persoane care să fi refuzat să intre în izolare la domiciliu. În cursul săptămânii trecute, directorul executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a cerut cetăţenilor să se informeze cu privire la situaţia generată de răspândirea coronavirusului prin canalele oficiale şi să respecte toate recomandările venite de la Ministerul Sănătăţii şi de la Direcţia de Sănătate Publică. Conducerea DSP a cerut cetăţenilor să anunţe autorităţile doar dacă ştiu cu siguranţă că vecinii, rudele sau prietenii sunt veniţi din zone nominalizate de Ministerul Sănătăţii ca zone de risc, deoarece instituţia s-a confruntat cu mai multe apeluri care nu s-au confirmat.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră