Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Anuntul primarului in ce priveste cele doua piete si bazarul

Publicat

in

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că autorităţile locale iau toate măsurile necesare şi gestionează corect situaţia în contextul limitării răspândirii coronavirusului şi a cerut populaţiei să nu intre în panică. 

Edilul a precizat că la nivelul municipiului Vaslui au fost luate măsuri privind reducerea programului de relaţii cu publicul atât la primărie, cât şi în instituţiile din subordinea acesteia şi a asigurat că, cel puţin în perioada imediat următoare, nu vor fi închise pieţele şi ale unităţi de alimentaţie publică. ‘Luăm măsurile de prevenţie, dar nu stopăm activitatea. Au venit foarte multe întrebări pe această temă. Au venit foarte multe întrebări cu privire la sistarea activităţii unor agenţi economici din domeniul agro-alimentar, care produc pentru piaţa vasluiană. Am discutat cu agenţii respectivi şi nu intenţionează acest lucru, funcţionează normal. Vreau să transmit public să nu intrăm în panică, situaţia la Vaslui este sub control, măsurile care au fost transmise s-au luat, nu avem deocamdată probleme care să ducă la unele măsuri extreme’, a transmis Vasile Pavăl. Edilul a menţionat că, în prezent, în municipiul reşedinţă nu sunt persoane în carantină, doar 52 de cetăţeni aflaţi în izolare la domiciliu, care sunt monitorizaţi permanent de autorităţile sanitare. Şeful municipalităţii a subliniat că autorităţile locale participă la acţiunea de identificare a eventualilor purtători care vin din zona roşie, prin acţiunile Poliţiei Locale, ale asistenţilor comunitari şi prin apeluri repetate la populaţia Vasluiului, dar a cerut şi proprietarilor de restaurante şi baruri să contribuie cât pot la identificarea clienţilor care ar putea proveni din zone cu probleme. 

‘Cred că restaurantele au responsabilitatea şi pot identifica mai uşor persoanele dacă au anumite manifestări. Mai dificil este cu barurile. Fluctuaţia mai multor persoane în aceste locuri dă, zic eu, imposibilitatea patronilor să identifice aceste persoane. Au o mare responsabilitate. Le recomand să fie foarte atenţi la funcţionare şi la cei care le păşesc pragul. (…) Nu înseamnă pâră, nu înseamnă altă manifestare dacă îl rogi pe cel care vine din zona de risc să declare acest lucru pentru a fi luate măsurile necesare. Noi am transmis toate cele necesare poliţiştilor locali, am stabilit programul asistenţilor comunitari şi, nu în ultimul rând, am pus la dispoziţia DSP asistentele medicale pe care le avem la cabinete, pentru a sprijini în această perioadă în care volumul de lucru este foarte mare’, a afirmat Pavăl. Primarul a anunţat că a fost stabilit un program de permanenţă la Primăria municipiului Vaslui. În fiecare zi în intervalul orar 8,00 – 20,00, o persoană va răspunde la telefonul verde şi va direcţiona cetăţenii spre instituţiile care au responsabilităţi în legătură cu situaţia legată de coronavirus. De asemenea, el a subliniat că în această perioadă sunt în desfăşurare acţiuni de igienizare şi dezinfecţie în parcurile de joacă pentru copii şi în toate unităţile de învăţământ, astfel încât atunci când vor reveni la ore elevii să aibă cele mai bune condiţii şi a adăugat că, începând de săptămâna viitoare, în funcţie de condiţiile meteorologice, se va trece la curăţarea tuturor arterelor din oraş. Vasile Pavăl a spus că, până în prezent, niciun angajat al primăriei nu a fost izolat la domiciliu şi a precizat că la nivelul municipiului reşedinţă nu există niciun spaţiu pentru carantină.

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.