StiriEst
Se asteapta rezultatul testelor pentru 30 de vasluieni. Judetul are 125 de locuri pentru carantina
La momentul actual 25 teste pentru depistarea infectiei COVID -19 sunt in lucru si se asteapta rezultatele. Toate cele 25 de teste au fost facute pentru persoane care se afla deja in centrele de carantina. Potrivit oficialilor vasluieni, in cursul zilei de luni, vor fi prelevate probe de la alte cinci persoane recent intoarse din strainatate si intrate in carantina. In judetul Vaslui sunt 125 de locuri pentru persoanele care trebuie sa intre in carantina, iar 95 dintre acestea sunt libere.
La nivelul județului Vaslui sunt 328 persoane autoizolate la domiciliu, din care 1 în ultimele 24 h, respectiv 30 de persoane carantinate. Numărul de persoane ieșite din autoizolare în ultimele 24 h: 22. DSP Vaslui reamintește populației necesitatea respectării recomandărilor făcute de autorități în vederea limitării extinderii rapide a cazurilor de COVID-19.
Semnalați imediat medicului de familie dacă ați călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19), chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă. Detalii pot fi obținute accesând pagina web a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) – „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”, actualizată periodic.
În cazul în care nu puteți contacta medicul de familie, apelați Direcția de Sănătate Publică – Compartiment Supraveghere și Control Boli Transmisibile (tel 0235-362194, 0235-362195) și în ultimă instanță la 112.
Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeți din primul moment la unitățile de urgență. Există riscul, în cazul în care sunteți purtător al virusului, să transmiteți și altor persoane noul coronavirus. Este de preferat să rămâneți la domiciliu, iar transferul către spital să se realizeze în mod organizat, respectând toate măsurile de izolare.
“Reamintim populației să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze, pentru recomandări și alte informații despre prevenirea și combaterea virusului, linia TELVERDE 0800 800 358, număr ce poate fi apelat din orice rețea de telefonie fixă și mobilă, zilnic, între 8:00 – 23:00. Pentru a nu bloca linia alocată, vă rugăm să sunați NUMAI în situații justificate. Linia telefonică este destinată strict informării populației și nu este un număr de urgență! Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse. Direcția de Sănătate Publică monitorizează zilnic, telefonic, starea de sănătate a persoanelor autoizolate la domiciliu. În cazul apariției simptomelor și semnelor sugestive (tuse, febră, dificultate în respirație, durere în gât), persoanele autoizolate vor solicita imediat 112 pentru a fi transportat la spital, respectând toate măsurile de izolare. În cazul în care încălcați regimul autoizolării la domiciliu riscați amendă de până la 20.000 de lei, precum și dosar penal în cazul în care contribuiți la răspândirea virusului”, a declarat Mihaela Vlada, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante într-un magazin din Bârlad: femeie arestată după ce a bătut o vânzătoare pentru o pungă de detergent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaMihai Barbu rămâne sub control judiciar, iar „echipa de la ferma lui Bogos” intră pe lista DNA. Arcăleanu și viceprimarul Bulumac, chemați la audieri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRazie în jurul școlilor din Huși. Polițiști, câini de serviciu și controale la baruri și săli de jocuri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaExplozie de internări la Vaslui. Mii de pacienți ajung la spital cu diabet și complicații grave

