Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Revoltă în penitenciarele din România! Trei deținuți au murit

Publicat

in

Trei deținuți au murit miercuri seară la Penitenciarul din Satu Mare, în urma unei revolte. Alte două persoane sunt în stare gravă.

Potrivit infirmațiilor de la această oră, deținuții au dat foc saltelelor, supărați că în urma instituirii stării de urgență au fost oprite vizitele.

Pompierii de la ISU Satu Mare au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 3 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ, potrivit Digi24.

Comunicatul de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor:

„Vă informăm că, astăzi, 18.03.2020, în jurul orei 2030, la nivelul Penitenciarului Satu Mare, a fost înregistrat decesul a trei persoane private de libertate, urmare incendierii voluntare a unei camere de deținere.

Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan inițiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeași cameră de deținere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la fața locului s-au deplasat și echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate.

În ciuda intervenției prompte, incidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane private de libertate, în prezent acordându-se îngrijiri medicale pentru două dintre acestea. Celelalte cinci persoane cazate în aceeași cameră de deținere se află în afara oricărui pericol.

În vederea prevenirii oricăror situații de risc generate de fumul degajat, întreaga secție de deținere a fost evacuată. Subliniem că nu a fost necesară acordarea de prim ajutor persoanelor cazate pe celelalte secții de deținere, starea de spirit în rândul acestora fiind corespunzătoare. De asemenea, nu au rezultat vătămări ale polițiștilor de penitenciare aflați în serviciu.

Incidentul a fost notificat judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în prezent desfășurându-se demersuri în vederea sesizării unității de parchet responsabile.

Cauzele și împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor.

Subliniem că incendiul s-a produs imediat ulterior efectuării apelului de seară, procedură în cadrul căreia persoanele private de libertate implicate nu au invocat nemulțumiri.”

Știre în curs de actualizare.

Sursa foto: presasm.ro

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.