StiriEst
Episcopia a donat Spitalului Husi echipamente de protectie si dezinfectant

Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huși au primit echipamente de protecție din partea Episcopiei Hușilor. Măști, mănuși sau dezinfectant, toate aceste lucruri, extrem de necesare, au ajuns la Spitalul Huși. Reprezentanții Episcopiei susțin că au comandat mult mai multe echipamente de protecție pentru angajații din sistemul sanitar, dar că acestea le sunt trimise eșalonat din cauza comenzilor mari și a stocurilor mici di depozite. “Am dus la Spitalul Huși 500 de măști și câteva sute de mănuși, am reușit să achiziționăm și 10 litri de dezinfectant. Noi am comandat cateva mii de echipamente de prtecție, dar le găsim foarte greu pe stoc, le primim în tranșe și imediat cum ajung la noi, le dăm acolo unde este nevoie. Pregătim și alte echiziții pentru spital, dar până nu avem certitudinea că vom primi ce comandăm nu putem spune exact ce donații vom mai face. Este greu pentru toată lumea, dar cu ajutorul Domnului și cu credință, vom trece cu bine peste toate”, a declarat părintele Vladimir Beregoi. În paralel, Episcopia Hușilor, pregătește săptămânal pachete cu alimente pentru persoanele izolate sau pentru bătrânii singuri. “Oamenii noștri colindă zilnic prin satele județului și împart celor izolați și bătrânilor singuri, alimente și produse de igienă și curățenie sau medicamente. Cu toții se expun pericolului, dar se simt împliniți că îi ajută pe oameni. Suntem alături de credincioși, iar acum, mai mult ca oricând, le transmit oamenilor să nu își piardă credința, încrederea și speranța”, mai declară părintele Vladimir Beregoi.
Donații pentru spitale și Serviciul de Ambulanță
După ce a făcut o donație de 20.000 de euro pentru Spitalul de Urgență din Vaslui, Episcopia Hușilor a alocat bani și pentru Spitalul din Bârlad. Suma trimisă în conturile unității sanitare bârlădene de la Episcopia Hușilor și de la prietenii Asociației Filantropia Huși, este de 5.000 de euro. După ce stiriest.ro a făcut publice nevoile Spitalului de Urgență din Vaslui, Episcopia Hușilor și binefăcătorii săi s-au alăturat firmelor și oamenilor care sprijină spitalele în lupta cu pandemia de coronavirus. Episcopia a donat 20.000 de euro Spitalului de Urgență din Vaslui. Preasfințitul Părinte Ignatie și Părintele Vladimir Beregoi au decis să nu se oprească aici. După ce au dat spre folosință o salvare Serviciului de Ambulanță Vaslui și 5.000 de euro Spitalului Bârlad, reprezentanții Episcopiei pregătesc și alte donații importante și vitale pentru spitalele din județul Vaslui. Toți banii vin de la Episcopia Hușilor și din donațiile oamenilor care ajută periodic instituția. “Până în prezent, s-au făcut donaţii pentru spitalele din județ, iar ele vor continua. Aparatura medicală este de un real folos şi reprezintă o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Și oamenii singuri și izolați au nevoir de ajutor. Am văzut cu toții multă durere în ultima perioadă. Episcopia Hușilor încearcă să ajute de fiecare dată. În această perioadă a Postului Mare ar trebui să ne angajăm în a căuta, în orice conjunctură a vieţii noastre, binele, pentru ca în felul acesta să dobândim bunăvoinţa lui Dumnezeu, de care avem atâta nevoie”, a declarat Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră