StiriEst
Militarii din Husi au fost trimisi la Suceava sa dezinfecteze orasul-VIDEO
Militarii Batalionului 202 Apărare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară (CBRN) “Gen. Gheorghe Teleman” din Huşi au fost trimiși la Suceava. Aceștia se vor ocupa de dezinfectare municipiului Suceava şi a celor 8 localități aflate în carantină.
”Astazi au fost (la Suceava n.r.), au făcut evaluarea, s-au coordonat cu autorităţile locale şi mâine dimineaţă intră în procesul de dezinfecţie, acolo unde este neaparat nevoie, chiar şi în împrejurimile Sucevei”, a precizat ministrul Ciucă. Potrivit acestuia, militarii din Batalionul 202 Huşi sunt specialişti în apărare CBRN (Intervenţie la Dezastre), acumulând de-a lungul anilor experienţă în specialitatea lor, prin participarea la exerciţii şi misiuni internaţionale. În județul Suceava au fost întegistrate până acum peste 700 de cazuri de coronavirus și aproximatv 40 de decese.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră