StiriEst
Sproape 2.000 de oameni s-au inghesuit sa plece in Germania. S-a deschis dosar penal!

Secția regională de poliție transporturi Cluj a anunțat că a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce aproape două mii de români s-au înghesuit să plece la muncă, în Germania.
Muncitorii erau programați să se îmbarce în 13 aeronave, curse organizate de un operator privat.
Aproape toate persoanele au venit în acelați timp, totul culminând cu o mare de oameni care s-a strâns în fața aeroportului, încălcând astfel, regulamentul ordonanțelor militare și starii de urgență.
„Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situația. I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13 la 21 aproximativ. Intră controlat în aerogara, problema e în exterior. Am trimis jandarmi și forțe ale poliției pentru a-i dispersa”, a declarat Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj.
„Urmare a imaginilor și informațiilor apărute în spațiul public privind situația de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, vă informăm că la nivelul S.R.P.T. Cluj Napoca a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 352 Cod Penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca. În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul S.R.P.T. Cluj Napoca, în temeiul art. 292 Cod de Procedura Penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod Penal, în cauza privind situația persoanelor aflate in cursul acestei dimineți pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Cauza se afla sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca”, informează autoritățile.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră