StiriEst
Batran din Botosani, ramas fara bani, doarme de doua zile pe o banca. O femeie i-a dus mancare si apa
De două zile, un bătrânel sărman şi-a găsit ”adăpost” pe o bancă de pe strada Ştefan cel Mare din Vaslui, în zona Icil. ”Lângă Icil este un bătrânel, sta de două zile acolo, acolo doarme, şi nu vine nimeni sa îl întrebe ce e cu el. Va rog distribuiţi, poate îl cunoaşte cineva”, este mesajul lansat de o vasluiancă pe reţelele de socializare. Femeia a relatat că în toată această perioadă, niciun echipaj de poliţie sau al altei autorităţi nu a trecut prin zonă. Paradoxal, artera unde zăboveşte bătrânul este una intens circulată. Astăzi, femeia care a solicitat sprijin pentru acesta a precizat că a coborât la acesta pentru a-i duce de mâncare.
”Este din Flămânzi, Botoşani. Am fost şi i-am dus mâncare şi apa, nu are bani de tren, zice ca a fost undeva la munca dar nu ştie unde”, a povestit femeia. Între timp, autorităţile din Vaslui anunţă că acţionează integrat, pe toate liniile, pentru a preveni răspândirii noului coronavirus. Nicio patrulă, însă, nu l-a observat pe bătrân.
Potrivit Prefecturii Vaslui, ”patrule mixte de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au intensificat activităţile pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţele Militare”. Ieri 09 aprilie 2020, 340 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui şi efective ale poliţiei locale au desfăşurat misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 1.635 de persoane şi peste 590 locaţii de izolare/carantinare, precum şi 140 de societăţi comerciale/PFA. Au fost aplicate 257 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 453.580 lei, 247 astfel de sancţiuni (în valoare de 439.580 lei) fiind aplicate persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Poliţiştii au dispus plasarea în carantină instituţionalizată, sub pază, pentru următoarele 14 zile, faţă de o persoană care nu a respectat măsura izolării. Faţă de aceasta a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 lei. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui, pentru prevenirea şi combaterea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus şi pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgenţă în ultimele 24 de ore a executat 22 de misiuni, a folosit 70 de efective, s-au constatat 10 contravenţii pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr . 3/ 2020 şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 20.000 lei.
sursa: adevarul.ro
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă

