StiriEst
Nuntile vor fi interzise inca trei luni! Un reprezentant al DSP va fi trecut pe lista de invitati

Surse oficiale susțin că următoarea ordonanță militară, care va fi emisă în următoarele ore, va prelungi starea de urgență în România până în 15 mai 2020. De asemenea, va fi menținută recomandarea autorităților pentru populație de purtare a măștilor de protecție, inclusiv după ce va expira starea de urgență în România, timp de 3 luni, începând cu 15 mai.
Cea mai mare parte a măștilor și a echipamentelor de protecție va fi furnizată de producția locală, cu ajutorul companiilor care s-au reprofilat și au început să producă materiale sanitare pentru combatarea Covid-19.
Din 14 aprilie, producatorul autohton de astfel de echipamente poate asigura 4 milioane de măști pe lună, continuând în paralel și importurile. De asemenea, potrivit surselor citate, în noua ordonanță militară vor fi menținute restricțiile actuale pentru persoanele vârstnice. Cel mai probabil, persoanele de peste 65 de ani vor fi nevoite să rămână în case într-un anumit interval orar încă o lună după data de 15 mai 2020 – cu posibilitatea de prelungire a acestei măsuri. Pentru restul cetățenilor, regimul de deplasare s-ar putea relaxa mai devreme de 15 mai, dar nu mai devreme de 1 mai 2020. În prezent, persoanele de peste 65 de ani din România pot ieși din casă doar în intervalul orar 11-13, pentru rezolvarea problemelor de strictă necesitate. În ultimele zile, însă, a fost aglomerație în piețele din mai multe orașe din țară, în contextul pregătirilor pentru Florii și Paște, ceee ce a dus la nerespectarea regulilor de distanțare socială.
Discuții despre “ce facem cu nunțile?”
Potrivit surselor citate, unul dintre subiectele de discuție în Grupul de Comunicare Strategică a fost și cel referitor la desfășurarea nunților în România, în contextul actualelor restricții. Cel mai probabil, aceste evenimente vor fi interzise încă 3 luni de acum încolo, astfel că un scenariu luat în calcul a fost prezența la aceste nunți a unui repezentant al DSP, care să verifice temperatura participanților și să depisteze eventuale cazuri de Covid-19.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră