Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Scăderi de 90% ale valorilor de trafic prin PTF Albița, de la instituirea stării de urgență

Publicat

in

Valorile de trafic prin punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a cunoscut scăderi semnificative, de circa 90%, de la instituirea stării de urgenţă în ţara noastră, au informat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Denis Lazăr, s-au înregistrat scăderi atât în rândul persoanelor care au tranzitat frontiera, cât şi la mijloacele de transport private sau de marfă. „În perioada 16 martie – 27 aprilie 20202, s-a înregistrat o scădere cu 93% faţă de perioada similară a anului trecut în ceea ce priveşte numărul de persoane care au tranzitat frontiera, iar la mijloacele de transport, atât autoturisme cât şi automarfare, scăderea este 87%”, a declarat Denis Lazăr. Reprezentanţii ITPF Iaşi au precizat că s-au înregistrat scăderi ale valorilor de trafic în toate punctele de la frontiera de Est a României

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.