Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Cand scapa Suceava de carantina! Iata decizia!

Publicat

in

Conducerea militară care s-a ocupat de Spitalul Județean Suceava în ultima perioadă s-a retras de la conducerea unității spitalicești. Cu această ocazie, generalul Ionel Oprea, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a vorbit despre ceea ce s-a petrecut la Suceava în perioadă în care și-a desfășurat activitatea aici.

Ionel Oprea a spus cine va putea anunța relaxare privind carantinarea instituționalizată din Suceava și când.

„Carantinarea instituționalizată de care s-a făcut atâta caz, va fi relaxată de noua conducere, în condițiile în care vor constata că timp de cinci – șapte zile nu va mai apărea niciun caz de îmbolnăvire și nici nu vor mai fi înregistrate incidente în ceea ce privește contractual necontrolat al membrilor colectivului cu societatea civilă, contacte care ar putea genera noi îmbolnăviri”, a declarat Ionel Oprea.   

Secretarul de stat Ionel Oprea a explicat cum ar fi trebui să fie tratată corect problema coronavirusului la nivel național.

„O asemenea stare trebuie să fie atenționată. În primul rând trebuie să fie o atenționare publică, dar această atenționare publică trebuie făcută prin instanțele legale ale țării. Iar aici, spitalul trebuia atenționat asupra situației și particularităților situației, a riscurilor de îmbolnăvire nu numai la nivelul îmbolnăvirii resursei umane, să zic așa, dar și riscurilor funcționale, care din păcate au apărut în mod real. Deci, atenționarea nu se face printr-un simplu semnal dat la o anumită oră și la o anumită zi, ci printr-un plan coerent, pe plan de avertizare, care trebuie să fie urmat de un plan de alarmare a instituției prin care sunt mobilizate resurse, sunt planificate resurse, sunt planificate activitatea de monitorizare și control, se evaluează din plin rezultatele și numai în acest mod poți să protejezi eficient o asemenea structură de consecințele unei pandemii sau epidemii. Acesta trebuia făcut la nivelul întregii țări, nu numai la nivelul acestui spital, din păcate aici au apărut primele fenomene, dar acest lucru sper să fie transformat în avantaj”, a spus generalul Ionel Oprea. Generalul a anunțat că nu este cazul ca cetățenii să se relaxeze și a transmis câteva recomandări.

„Trebuie să fim prudenți în continuare pentru că este o maladie insuficient cunoscută ca evoluție, este cunoscută în schimb un mare potențial de contagiune și acest lucru să ne atenționeze, trebuie să păstrăm toate acele atitudini sociale, distanța, de asemenea măștile. Trebuie să luăm aminte la diverși concetățeni care au simptome de boală. Cei care au simptome de boală trebuie neapărat să se adreseze medicilor, medicilor de familie, la unitățile de urgență ale spitalelor, încât să fie examinați, testați, certificați că sunt bolnavi sau nu. (…) Trebuie să fim încă încordați, să fim atenți, să ne mobilizăm, să respectăm ceea ce se recomandă și să fiți disciplinați”, a mai spus secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății. ziardesuceava

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.