StiriEst
Nelu Tataru nu are vesti bune pentru romani. Nici n-am trecut de primul val de infectii

„Noi nu am trecut nici de valul 1. Suntem la începutul pantei descendente”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o intervenţie la Digi 24.
Acesta a avertizat că în condițiile în care autorităţile nu mai impun carantina instituţionalizată pentru românii care se întorc în ţară, numărul infecțiilor paote oricând să crească și totul depinde de responsabilitatea fiecăruia. Nelu Tătaru a amintit și de focarele, încă active, din centrele de bătrâni sau de recuperare neuropsihică, unde situaţia trebuie gestionată, în continuare, cu mare atenţie.
„Nu putem vorbi terminarea primului val. După ce vom fi siguri că s-au respectat aceste reguli şi vom avea un număr mai mic de cazuri, atât cazuri noi, cât şi cazuri în terapie, putem spune că am gestionat o primă etapă, sau un prim val”.
Din 1 iunie ar putea începe a doua etapă de relaxare
Ministrul Sănătății a mai precizat că s-a atins vârful acestui val și suntem într-o scădere a numărului de cazuri.
„Când am început să gestionăm acest prim val previzionam 10-12.000 de îmbolnăviri, în condiţiile sărbătorilor pascale sau a zilelor libere de 1 mai, momente greu de gestionat. Am trecut de vârful de 15.000. Suntem într-o scădere a numărului de cazuri active, de la o zi la alta”, a adăugat ministrul.
Acesta speră că de la 1 iunie să intrăm în a doua perioadă de relaxare, dar asta doar dacă sunt respectate regulile de distanţare.
„Ne ghidăm după numărul de cazuri noi care apar de la o zi la alta, care trebuie să fie din ce în ce mai mic”.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră