Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Trupul neinsufletit al IPS Pimen ajunge in aceasta seara la Suceava! Sute de oameni il asteapta

Publicat

on

Trupul neînsuflețit al IPS Pimen a fost preluat din București și a plecat spre Suceava. Prima oprire va fi la Mănăstirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Sute de oameni sunt așteptați să își ia rămas bun. 

ÎPS Pimen a trecut la cele veșnice în noaptea de marți spre miercuri. Vestea trecerii la cele veșnice a ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a afectat numeroase persoane care îi erau apropiate, îl admirau și respectau pentru ceea ce a făcut timp de aproape 70 de ani în slujba Bisericii Ortodoxe. Primarul Sucevei, Ion Lungu, și-a exprimat profunda îndurerare la pierderea unui om drag, despre care afirmă că “mi-a fost ca un tată”.

“Este o zi tristă pentru orașul nostru, pentru Bucovina. Este o zi tristă pentru Biserica Ortodoxă, având în vedere faptul că bunul păstor, părintele sufletesc al Bucovinei, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a decedat, în noaptea de marți spre miercuri.După o lună de suferință, la Spitalul Matei Balș, el a trecut la cele veșnice.A fost un om deosebit, a fost în slujba Bisericii Ortodoxe peste 69 de ani – o viață de om.

A fost un bucovinean deosebit, deși dumnealui era modest și spunea că este un venetic. Nu e deloc așa, a fost un bucovinean adevărat, a făcut lucruri deosebite pentru Bucovina, pentru Suceava, iar în ultimii 30 de ani, cât a fost Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-au construit în județ peste 100 de lăcașe de cult, pe care el le-a binecuvântat, le-a ajutat, le-a sfințit. Și în municipiul Suceava, datorită bunei colaborări pe care am avut-o cu dumnealui – mi-a fost ca un tată, ne sfătuiam des – s-au construit 20 de biserici și o catedrală cu care putem să ne mândrim – este cea mai mare din România, după cea din București, a Mântuirii Neamului.

Tot ce a făcut va rămâne și se va scrie în istorie, iar astfel de lucruri nu se vor mai repeta devreme. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în lumea drepților! Sincere condoleanțe Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților!”, a spus primarul Ion Lungu.

Ana IOSIF

StiriEst

De la 1 iunie se redeschid terasele, circulatia va fi libera

Publicat

on

De catre

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut la Palatul Cotroceni o declarație de presă, în care a anunțat o serie de măsuri suplimentare de relaxare pentru data de 1 iunie.

  • Se redeschid terasele, plajele, competițiile sportive
  • Se renunță la declarația pe proprie răspundere
  • se reiau transporturile internaționale rutiere și feroviare

Președintele a precizat că este necesară o atenție foarte mare în continuare, deoarece aproape 200 de persoane infectate cu coronavirus se află încă la terapie intensivă, iar alte aproape 200 de infectări noi au fost depistate în ultimele 24 de ore.

“Dați-mi voie să vă spun că avem și astăzi aproape 200 de cazuri noi, aproape 200 de persoane la terapie intensivă. În consecință, în continuare atenție. În ce privește măsurile de relaxare, avem și câteva vești pozitive. Începând din 1 iunie, se reiau alte câteva activități. Astfel, de la 1 iunie, se redeschid terasele. Este clar ca e nevoie de unele măsuri foarte speciale, care vor fi comunicate ulterior. Vor exista 2 metri între mese, maxim 4 persoane la o masa și astfel ucrurile vor fi sub control”, a anunțat președintele.

Alte măsuri anunțate de Iohannis pentru 1 iunie

– Se va putea merge la plaja, cu pastrarea distantei de cel putin 2 metri intre scaunele de plajă.

– Va fi reluat transportul interlational rutier si feroviar.

– Se reiau spectacolele in aer liber, cu un numar de pana la maxim 500 de spectatori, asezati la distanta.

– deplasarile in afara localităților vor fi libere, nu va mai fi nevoie de declaratie cand iesim din localitate.

– competitiile sportive se vor putea relua, doar pentru sporturile care se practica in aer liber, fara spectatori. Fără sporturi de contact.

Citeste in continuare

StiriEst

ZIUA EROILOR-Mesajul primarului Vasile Paval

Publicat

on

De catre

Citeste in continuare

StiriEst

ZIUA ABSOLVENTULUI DE LICEU

Publicat

on

De catre

Citeste in continuare

StiriEst

Parlamentarii PSD s-au testat pentru coronavirus inaintea medicilor de la Spitalul Suceava

Publicat

on

De catre

Ieri s-au împlinit trei luni de când în România a fost confirmat primul caz de COVID-19. În prezent, ne apropiem de 20.000 de cazuri, iar statisticile oficiale arată că mai bine de 2.700 dintre persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus sunt cadre medicale.

La Suceava, primul caz confirmat de infectare cu coronavirus a fost anunțat pe 2 martie, un bătrân din Mălini întors din Italia. Ieri, numărut total de cazuri, anunțat după multe bolmojeli și corecții de INSP, ajunsese în Suceava la 3.454. Din păcate, pentru 205 dintre aceștia infectarea cu coronavirus a fost fatală.

Ne-a durut mult când Suceava a fost plasată în carantină și Spitalul Județean a primit urgent eticheta de „cel mai mare focar COVID”. Să nu uităm ușor că a venit armata, că sute de cadre medicale au făcut eforturi supraomenești pentru a salva ce se mai putea salva, că s-a muncit și că s-a cheltuit imens pentru a limita efectele nenorocirii care s-a abătut peste Suceava.

Am asistat la scene dramatice, cu cadre medicale speriate, suprasolicitate, epuizate după ture infernale în care trebuiau să aducă alinarea zecilor de muribunzi din jurul lor. Aceleași cadre medicale însă nu erau testate sau așteptau și câte o săptămână rezultatele testelor. Nu uitați că am văzut cu toții imaginile stupefiante în care medici, asistenți, personal de la Ambulanță erau ținuți îngrămădiți, cu orele, în zăpadă, în curtea Spitalului vechi sau la DSP pentru testare.

Nimeni nu știe acum, probabil nici n-o să aflăm vreodată, câte sute sau mii de suceveni, speriați de moarte, au cerut să fie testați pentru infectarea cu  coronavirus, unii cu simptome, alții știind că au intrat în contact cu persoane bolnave. Cei mai mulți au fost însă refuzați, pentru că atunci la Suceava încă nu se puteau face teste, probele fiind trimise la Iași sau la București, rezultatele venind după multe zile, centrele de testare din țară fiind suprasolicitate și fără personal suficient. Câți dintre cei care nu s-au putut atunci testa și au aflat mai apoi că sunt bolnavi au infectat la rândul lor alți oameni, de asemenea, probabil n-o să aflăm niciodată.

Listele cu cei testați atunci, în primele zile ale crizei de la Suceava, arată că într-adevăr au fost numeroase cazuri în care testarea, atât la Spital, cât și la DSP s-a făcut mai mult pe „ochi frumoși” decât ținând cont de urgența cazurilor.

Tot felul de afaceriști, politruci sau bugetari, profitând de relațiile pe care le aveau la Spital, au sărit rândul și s-au testat în acele zile în care medicii și asistentele nu puteau afla dacă sunt sau nu infectați, dacă pot sau nu să-și continue activitatea în Spital fără să infecteze pacienții sau dacă pot merge liniștiți acasă, la familiile lor.

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns episodul în care parlamentarii PSD suceveni s-au bulucit la Spital cerând să fie testați. În aceeași zi, vineri, 13 martie, în toiul crizei, când la Suceava testarea era extrem de redusă, o ceată de social-democrați în frunte cu liderul lor, senatorul Ioan Stan, invocând că sunt „contacți” cu persoane bolnave, au cerut testarea. Alături de Stan, la Spitalul Județean au mai fost testați în aceeași zi senatorul Ilie Niță, precum și deputatul Alexandru Rădulescu și senatorul Virginel Iordache. Tot vineri, 13 martie, pesedistul vopsit Alexandru Băișanu a solicitat și el testarea, probele fiind recoltate însă la DSP Suceava, așa cum ar fi trebuit să se întâmple și în cazul celorlalți parlamentari PSD. Nu insistăm pe faptul că unele surse susțin că cel puțin la o parte dintre acești politicieni de fapt probele le-au fost recoltate acasă și nu la SJU sau DSP.

Din fericire, pentru toți cei de mai sus rezultatele testelor au fost negative.

Trebuie spus că în ziua respectivă, 13 martie 2020, Vergil Chițac, un senator PNL de Constanța, a fost confirmat pozitiv și e posibil ca acest caz să fi fost invocat drept „contact” de parlamentarii social-democrați suceveni atunci când au solicitat testarea.

Pe listele cu cei care au fost testați apar și numele altor politicieni sau funcționari suceveni, dar la zile bune distanță de acest desant pesedist. Astfel, pe 19 martie a fost testat, la DSP, vicepreședintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc, iar pe 22 martie, tot la DSP Suceava a fost testat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. Ambii au declarat că au fost în contact cu persoane bolnave, în cazul președintelui CJ rezultatul testului fiind pozitiv, Flutur fiind internat mai apoi în Spitalul Județean pentru tratament.

Situația dramatică de la Spitalul Județean din acele zile face obiectul unui dosar penal aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. «Faptele sesizate au fost încadrate într-o formă agravată a infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, prevăzută de art. 352, alin.1, 2 și 5 Cod Penal.

În cursul cercetărilor a  rezultat faptul că la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienți care au fost confirmați pozitiv în urma testării pentru COVID-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât și ulterior acesteia.

La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfășurată de funcționarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum și din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorități în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020.

În instrumentarea cauzei, având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, la data de 27.03.2020, urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracțiunilor de „abuz în serviciu” și „fals intelectual”.

În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecția cu COVID-19, respectiv faptul că ar fi fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condițiile existenței unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus», se arată într-un comunicat oficial emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în care se face precizarea că faptele se referă la perioada februarie – martie 2020.

Sursă material: Obiectiv de Suceava

Citeste in continuare

StiriEst

La Negresti se asflateaza drumurile

Publicat

on

De catre

Atât în orașul Negrești cât și în suburbii sau spre localitățile învecinate, se asfaltează.  Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a demarat ample lucrări de reabilitare pe DN 15D, la intrarea în orașul Negrești, dinspre localitatea Todirești. Echipe de muncitori și utilaje s-au aflat astăzi în zonă, unde au turnat un nou covor de asfalt. Reprezentanții DRDP Iași anunță că asfaltarea se va realiza în două etape. “Acest drum este de mare folos, atât pentru locuitorii din Negrești, dar și pentru restul cetățenilor din județ și nu numai. În prima fază se va lucra pe tronsonul Todirești-Negrești, unde vor fi reabilitați 7 km de drum. În aproximativ două săptămâni vor începe lucrările de asfaltare și pe tronsonul negrești Buhăiești. Aici vor fi asfaltați 12 km. După finalizarea asfaltărilor vor fi realizate și marcaje rutiere”, a declarat primarul orașului Negrești, Vasile Voicu.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est