Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Casa cuprinsa de flacari la Falciu

Publicat

on

Punctul de lucru Murgeni din cadrul Detașamentului de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Rânzești, comuna Fălciu. La intervenție a fost deplasată și o autospecială de la Detașamentul de pompieri Bârlad. De asemenea, pentru lichidarea incendiului a acționat și un echipaj de pe autospeciala de stingere cu apă aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Fălciu. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta într-o anexa a locuinței, la nivelul acoperișului și exista riscul de propagare la întregul imobil. După mai bine de două ore, incendiul a fost lichidat. În imobil au fost găsite patru butelii GPL, care au fost în pericol să explodeze.
Au ars aproximativ 50 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, cinci butoaie, două ferestre și o ușă. S-au degradat aproximativ 60 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, patru butelii de aragaz, un frigider, un aragaz și un TV. A fost salvat restul locuinței si bunurile existente în aceasta. Nu au fost victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Radu NEAGU

StiriEst

Parlamentarii PSD s-au testat pentru coronavirus inaintea medicilor de la Spitalul Suceava

Publicat

on

De catre

Ieri s-au împlinit trei luni de când în România a fost confirmat primul caz de COVID-19. În prezent, ne apropiem de 20.000 de cazuri, iar statisticile oficiale arată că mai bine de 2.700 dintre persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus sunt cadre medicale.

La Suceava, primul caz confirmat de infectare cu coronavirus a fost anunțat pe 2 martie, un bătrân din Mălini întors din Italia. Ieri, numărut total de cazuri, anunțat după multe bolmojeli și corecții de INSP, ajunsese în Suceava la 3.454. Din păcate, pentru 205 dintre aceștia infectarea cu coronavirus a fost fatală.

Ne-a durut mult când Suceava a fost plasată în carantină și Spitalul Județean a primit urgent eticheta de „cel mai mare focar COVID”. Să nu uităm ușor că a venit armata, că sute de cadre medicale au făcut eforturi supraomenești pentru a salva ce se mai putea salva, că s-a muncit și că s-a cheltuit imens pentru a limita efectele nenorocirii care s-a abătut peste Suceava.

Am asistat la scene dramatice, cu cadre medicale speriate, suprasolicitate, epuizate după ture infernale în care trebuiau să aducă alinarea zecilor de muribunzi din jurul lor. Aceleași cadre medicale însă nu erau testate sau așteptau și câte o săptămână rezultatele testelor. Nu uitați că am văzut cu toții imaginile stupefiante în care medici, asistenți, personal de la Ambulanță erau ținuți îngrămădiți, cu orele, în zăpadă, în curtea Spitalului vechi sau la DSP pentru testare.

Nimeni nu știe acum, probabil nici n-o să aflăm vreodată, câte sute sau mii de suceveni, speriați de moarte, au cerut să fie testați pentru infectarea cu  coronavirus, unii cu simptome, alții știind că au intrat în contact cu persoane bolnave. Cei mai mulți au fost însă refuzați, pentru că atunci la Suceava încă nu se puteau face teste, probele fiind trimise la Iași sau la București, rezultatele venind după multe zile, centrele de testare din țară fiind suprasolicitate și fără personal suficient. Câți dintre cei care nu s-au putut atunci testa și au aflat mai apoi că sunt bolnavi au infectat la rândul lor alți oameni, de asemenea, probabil n-o să aflăm niciodată.

Listele cu cei testați atunci, în primele zile ale crizei de la Suceava, arată că într-adevăr au fost numeroase cazuri în care testarea, atât la Spital, cât și la DSP s-a făcut mai mult pe „ochi frumoși” decât ținând cont de urgența cazurilor.

Tot felul de afaceriști, politruci sau bugetari, profitând de relațiile pe care le aveau la Spital, au sărit rândul și s-au testat în acele zile în care medicii și asistentele nu puteau afla dacă sunt sau nu infectați, dacă pot sau nu să-și continue activitatea în Spital fără să infecteze pacienții sau dacă pot merge liniștiți acasă, la familiile lor.

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns episodul în care parlamentarii PSD suceveni s-au bulucit la Spital cerând să fie testați. În aceeași zi, vineri, 13 martie, în toiul crizei, când la Suceava testarea era extrem de redusă, o ceată de social-democrați în frunte cu liderul lor, senatorul Ioan Stan, invocând că sunt „contacți” cu persoane bolnave, au cerut testarea. Alături de Stan, la Spitalul Județean au mai fost testați în aceeași zi senatorul Ilie Niță, precum și deputatul Alexandru Rădulescu și senatorul Virginel Iordache. Tot vineri, 13 martie, pesedistul vopsit Alexandru Băișanu a solicitat și el testarea, probele fiind recoltate însă la DSP Suceava, așa cum ar fi trebuit să se întâmple și în cazul celorlalți parlamentari PSD. Nu insistăm pe faptul că unele surse susțin că cel puțin la o parte dintre acești politicieni de fapt probele le-au fost recoltate acasă și nu la SJU sau DSP.

Din fericire, pentru toți cei de mai sus rezultatele testelor au fost negative.

Trebuie spus că în ziua respectivă, 13 martie 2020, Vergil Chițac, un senator PNL de Constanța, a fost confirmat pozitiv și e posibil ca acest caz să fi fost invocat drept „contact” de parlamentarii social-democrați suceveni atunci când au solicitat testarea.

Pe listele cu cei care au fost testați apar și numele altor politicieni sau funcționari suceveni, dar la zile bune distanță de acest desant pesedist. Astfel, pe 19 martie a fost testat, la DSP, vicepreședintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc, iar pe 22 martie, tot la DSP Suceava a fost testat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. Ambii au declarat că au fost în contact cu persoane bolnave, în cazul președintelui CJ rezultatul testului fiind pozitiv, Flutur fiind internat mai apoi în Spitalul Județean pentru tratament.

Situația dramatică de la Spitalul Județean din acele zile face obiectul unui dosar penal aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. «Faptele sesizate au fost încadrate într-o formă agravată a infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, prevăzută de art. 352, alin.1, 2 și 5 Cod Penal.

În cursul cercetărilor a  rezultat faptul că la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienți care au fost confirmați pozitiv în urma testării pentru COVID-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât și ulterior acesteia.

La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfășurată de funcționarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum și din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorități în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020.

În instrumentarea cauzei, având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, la data de 27.03.2020, urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracțiunilor de „abuz în serviciu” și „fals intelectual”.

În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecția cu COVID-19, respectiv faptul că ar fi fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condițiile existenței unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus», se arată într-un comunicat oficial emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în care se face precizarea că faptele se referă la perioada februarie – martie 2020.

Sursă material: Obiectiv de Suceava

Citeste in continuare

StiriEst

La Negresti se asflateaza drumurile

Publicat

on

De catre

Atât în orașul Negrești cât și în suburbii sau spre localitățile învecinate, se asfaltează.  Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a demarat ample lucrări de reabilitare pe DN 15D, la intrarea în orașul Negrești, dinspre localitatea Todirești. Echipe de muncitori și utilaje s-au aflat astăzi în zonă, unde au turnat un nou covor de asfalt. Reprezentanții DRDP Iași anunță că asfaltarea se va realiza în două etape. “Acest drum este de mare folos, atât pentru locuitorii din Negrești, dar și pentru restul cetățenilor din județ și nu numai. În prima fază se va lucra pe tronsonul Todirești-Negrești, unde vor fi reabilitați 7 km de drum. În aproximativ două săptămâni vor începe lucrările de asfaltare și pe tronsonul negrești Buhăiești. Aici vor fi asfaltați 12 km. După finalizarea asfaltărilor vor fi realizate și marcaje rutiere”, a declarat primarul orașului Negrești, Vasile Voicu.

Citeste in continuare

StiriEst

Se redeschid cresele si gradinitele

Publicat

on

De catre

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii lucrează la un pachet de măsuri care vor fi luate pentru redeschiderea creşelor şi grădiniţelor. 

Recomandările INSP în cazul redeschiderii creşelor şi grădiniţelor de la 15 iunie

Astfel, cei de la INSP au făcut câteva recomandări, după cum urmează:

– Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă. Trebuie asigurată o suprafaţă de 4,5mp/copil

– Distanţarea fizică se va realiza în dormitoare şi în sălile de masă prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor la cel puţin 1,5m distanţă între ele.

– Triajul epidemiologic trebuie să se facă obligatoriu în fiecare zi de către cadrul medical au unităţii.

– Toate spaţiile trebuie dezinfectate, jucăriile trebuie spălate regulat, cel puţin o dată pe zi.

– Nu se permite folosirea aerului condiţionat pentru a nu se putea răspândi virusul, scrie Mediafax.

Citeste in continuare

StiriEst

Iata de cand se vor putea organiza nunti

Publicat

on

De catre

Nunţile şi evenimentele de familie ar putea fi permise de la 15 iunie, asta în condiţiile în care starea de alertă nu va fi prelungită. În caz contrar, astfel de evenimente ar putea să aibă loc în a treia etapă de relaxare, adică din luna iulie. Managerii de localuri şi organizatorii de evenimente spun că această perioadă i-a afectat în proporţie de 100%. Nu au avut deloc încasări şi 99% dintre evenimente au fost reprogramate.

Andrei – Practic tot e pus la punct, singurul lucru de care mai avem cu disperare nevoie e să avem ok-ul din partea autorităţilor. Toată lumea în schimb ne întreabă: ce faceţi? Mai aveţi nunta? O anulaţi, o amânaţi?

Nu sunt singurii viitori miri care trăiesc în incertitudine. Aproape toate nunţile care ar fi trebuit să aibă loc în lunile aprilie, mai şi iunie, au fost reprogramate pentru toamnă. În schimb, unii şi-au anulat cu totul evenimentul.

Probleme cu rambursarea avansului

Florin Marin, manager – Eu am o situaţie cu o pereche de miri care, pentru că nu au reuşit să sincronizeze şi să-şi găsească data pe care o visau, renunţă şi solicită avansul înapoi. Este o altă mare problemă pentru toată industria, pentru că nu avem posibilitatea să le rambursăm avansul.

Asta deşi returnarea avansului este obligatorie prin lege. În astfel de cazuri, situaţia poate fi tranşată în instanţă.

Organizatorii încă aşteaptă răspunsuri clare privind calendarul nunţilor. Oricum, ziua cea mare nu va mai arăta la fel ca înainte de pandemie. Deşi starea de urgenţă permitea organizarea nunţilor cu doar 8 persoane, iar starea de alertă – cu un număr maxim de 16 invitaţi, niciun astfel de eveniment nu a avut loc în ultimele două luni.

Roxana OLTEANU

Citeste in continuare

StiriEst

Paza persoanelor carantinate, misiune dificila pentru jandarmii vasluieni

Publicat

on

De catre

Mulţi români au înţeles că intrarea în carantină instituţionalizată este spre binele lor şi al familiilor lor! Au existat, însă, şi cazuri în care oamenii nu au rezistat 14 zile între patru pereţi. Şi atunci au încercat să evadeze cum au putut. Nu le-a reuşit, pentru că toate centrele sunt păzite de jandarmi vigilenţi. Aşa au putut să împiedice inclusiv introducerea de droguri în unele camere.

Jandarmii din centrele de carantină îi păzesc non-stop pe cei aflaţi acolo. Însă, după ce li se termină programul, se întorc la familiile lor. “Ne-am protejat cât am putut. Este o misiune complexă datorită fluxului de oameni care vin şi pleacă în fiecare zi”, spun reprezentanții jandarmilor. 

Intrarea în carantină instituţionalizată nu mai este obligatorie în starea de alertă. Este aleasă, însă, de cei care se întorc din zonele roşii şi nu vor să-şi pună în pericol rudele. În carantină ajung, însă, cei care încalcă izolarea la domiciliu, impusă după revenirea din state în care se înregistrează extrem de multe cazuri de coronavirus.

În acest moment, în România, mai avem aproximativ 5.000 de oameni în carantină, iar în județul Vaslui sunt aproximativ 100. 

Radu NEAGU 

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est