StiriEst
Parcurile sunt pline de capuse
Parcurile pline de verdeaţă, atât de dorite după cele două luni de restricţii, sunt pline şi de căpuşe. Vedem asta în registrele spitalelor, unde zilnic ajung oameni muşcaţi aceste insecte. Aşa se poate ajunge la boala Lyme. O boală care provoacă degenerarea sistemului nervos şi chiar moartea dacă nu este tratată la timp.
Medicii tratează în această perioadă zilnic pacienţi muşcaţi de căpuşe. Cei mai vulnearbili sunt copiii. Grav este însă că mulţi părinţi încercă să le scoată ei înşişi celor mici insectele de sub piele. “Ceea ce trebuie spus tuturor parintilor este ca orice manevra de manipulare a capusei, de rotire, de miscare circulara,de apasare, de pus substante pe ea ar putea sa stimuleze capusa sa elibereze saliva infectata cu borelia, daca este capusa purtatoare de borelia, si asta creste riscul de complicatie ulterioara”, spune un medic.
Complicaţii apar şi atunci când capul insectei a rămas în corpul pacientului. De cele mai multe ori se ajunge la operaţie. De la muşcătura de căpuşă şi până la declanşarea bolii Lyme poate trece o lună. Nu numai oamenii sunt expuşi, ci şi animalele de companie, în special câinii. “Exista foarte multe boli pe care capusele le pot transmite. Una dintre cele mai cunoscute este babesioza si este foarte impoartant ca la primele semne de apatie, de lipsa poftei de mancare, urina putin mai inchisa, o temperatura mai ridicata a corpului sa mergem de urgenta la medicul veterinar”, afirma un veterinar.
Ca să ţinem căpuşele la distanţă este bine ca atunci când mergem în parc să purtăm pantaloni şi bluze cu mânecă lungă.
Radu NEAGU
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaISU Vaslui închide ochii la bombele cu ceas, dar vânează restaurante. Subaltern filmat la stația GPL, Oloeriu doarme in papucii statului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul din Pădureni, disperat: după cioata de nuc, urmează hârtia igienică de un miliard?
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaBărbat găsit mort în Ciocani, cu o plagă înjunghiată în piept. Fiica spune că soția l-a atacat, femeia afirmă că s-a rănit singur
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital

