StiriEst
Bataie cu topoare intr-un sat din Vaslui din cauza unei femei
Scene sângeroase între vecini în județul Vaslui. Un bărbat de 37 de ani a ajuns la spital cu răni grave la cap, după ce a fost lovit cu un topor. Doi frați au fost arestați în acest caz, pentru tentativă de omor. Familia lor povestește că victima ar fi dat tonul scandalului și i-ar fi atacat, violent, în curtea lor. Bărbatul rănit ar fi venit să se răzbune. Fosta sa iubită este căsătorită acum cu unul dintre suspecți. Iar el n-a putut acccepta niciodată relația lor. Bărbatul rănit muncește în construcții, în București. Iar vecinii spun că, de câte ori se întoarce acasă, în comuna din Vaslui, face scandal. În urmă cu un an, bărbatul a avut o relație scurtă cu o femeie care a devenit apoi soția unuia dintre vecini. După despărțire, n-a mai fost pace între cei doi bărbați. Simona Lupu, fosta iubită a victimei: ”Am stat cu el 3 zile. El bea, avea gagici, era rău și gelos. Am plecat acasă, am venit aici, el a început să zică că i-a luat femeia, că îl omoară. De aici a început, că ăsta are familie și are copii și el a rămas neînsurat”. Femeia a născut recent gemeni, în urmă cu puțin timp. Acum, spune că a fugit cu copiii și cu soacra sa, din curte, când fostul iubit a venit cu scandal, la poartă. S-ar fi luat întâi de femeia în vârstă, apoi a sărit la soțul fostei iubite și la fratele acestuia. Simona Lupu: ”A rupt poarta și a strigat boschetarilor, ieșiți afară. Noi cu mama eram în casă. Am îmbrăcât copiii că au spus că ne omoară și am ieșit pe geamul de la bucătărie, să nu ne omoare”. Cei doi frați, de 35 și respectiv 41 de ani au ripostat la rândul lor. În final, un echipaj de la Ambulanța Bârlad a ajuns acolo și i-a acordat rănitului primul ajutor. Ulterior, omul a fost transferat la un spital din iași. Medicii au stabilit că viața i-a fost pusă în pericol. Ionuț Ghiur, Primarul comunei Vinderei: ”Un conflict mai vechi de la o doamnă, fosta prietenă a victimei care între timp s-a căsătorit cu unul dintre frații agresorului. Am înțeles că victima i-a provocat de câteva ori în curte, le-a rupt porțile, gardul. Ei fiind în curte, au dat cu toporul”. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar cei doi frați au fost ridicați din pat de trupele speciale. Amândoi sunt acum arestați preventiv pentru 30 de zile.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPlantagro-Com, afacerea cu pretenții de imperiu agricol, a fost trântită de Tribunal! Pierderi uriașe, datorii sufocante și un plan de salvare respins!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma„Luaţi-o că o omoară”. Şi-a ucis sora pe care o bătea şi o chinuia de ani întregi
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPercheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”

