Copii care muncesc: “Mi-ar placea sa am scoala, dar nu sunt bani!”

Saraci, fara motivatie si fara orizont, zeci de copii din județul Vaslui abandonează școala. Împinși de la spate de greutăti, dar si de catre parinti, copiii renunță la cărți si caiete si pun mana pe sapă. Se obisnuiesc cu truda si banul câștigat muncind pământul si uita sa fie copii. N-au incotro. După un timp, obosiți trupeste si emotional, se trezesc adulti cu trei sau șapte clase, „modele” pentru propriii prunci.

La Puscasi, l-am cunoscut pe Ion Mihalache, tata a sase copii, dintre care trei merg la scoala. Cele trei fete mai mari au abandonat scoala dupa clasa a opta. Fara bani sa mearga la un liceu, surorile, dintre care doua sunt majore acum, isi castiga existenta muncind cu ziua. Cea care ar fi trebuit să fie acum in clasa a zecea trudeste pe unde apuca, lângă parinti. Zilele trecute, fetele erau la cules cirese impreuna cu mama, iar acasa l-am gasit doar pe barbat, impreuna cu cei trei copii mai mici. E un om tare blând, topit parca sub povara lipsurilor, grijilor. „Cei trei mai mici merg la școală. Când vor mai creste, vor munci si ei. Dar acum, sa învețe. Fetele merg la livadă. Câștigă 70 – 80 lei pe zi. Facem cu randul, sa nu ramana nesupravegheati cei mici. Am doua fete mai mari si una de 16 ani, care a abandonat scoala acum doi ani. Avea si absente căci o mai luam la munca, dar nici nu prea avea ținere de minte. Suntem multi, trebuie sa mâncăm, asa ca trebuie sa muncim, fiecare după puteri. Ma doare sufletul, ca tata, ca fetele mele muncesc in loc sa învețe, dar singur cu soția nu m-as descurca. Sunt si zile cand, cu greu punem ceva pe masa. In casa ploua, stam toti intr-o camera! Sunt ca un prizonier, credeti-ma, de când ma stiu! Nu pot mai mult, deși aș vrea”, ne mărturisește omul. E constient ca, fara carte, copiii vor avea aceeasi soarta.

„Mi-ar plăcea sa am scoala, dar nu sunt posibilitati!”

Filip are 17 ani si a incheiat socotelile cu scoala acum patru ani, pe cand era in clasa a saptea. E cel mai mici dintre cei cinci frati ai familiei Bosnea din Fastaci. Niciunul dintre ei nu a mers la liceu. Filip s-a inhamat la munca, fortat fiind de imprejurari si de nevoile mari si multe ale familiei. Cu o sotie bolnava, Relu Bosnea si-a dat seama ca nu isi poate sustine copiii la scoala mai departe, lucru care il doare nespus. „Am o mare durere in suflet! Dar la oras, cheltuielile sunt mari, trebuie chirie, bani de mâncare, de haine. Nu am putut! Soția e bolnavă și tragem cu totii sa avem strictul necesar! Educația copiilor e pretul platit, dar am grija sa ii cresc frumos, responsabili si decenti. Nu e o rusine sa muncești!”, a spus bărbatul.
In constructii sau la sapat santuri, la toate se pricepe Filip. Marturiseste insa ca nu mai are timp de citit sau de scris. „Imi plăcea la școală. Mi-a fost greu cand am renuntat. Aveam colegi, profesori, a fost si frumos. A trebuit să muncesc. Părinții nu aveau posibilitatea sa ma trimita la liceu si am ramas aici. E greu, e foarte greu, dar am invatat sa fac de toate. Îl ajut pe tata. Vreau sa am si eu un viitor. Nu m-am gandit la ceva anume, dar probabil voi fi zilier pe vreun șantier, sa castig un ban. Nu ma tem de munca!”, spune adolescentul. Ca el sunt multi, iar șansele ca acesti copii sa reia studiile sunt reduse.

Mihaela SIMA