StiriEst
Preotii isi cer credinciosii in biserici. Nelu Tataru nu este de acord
Ministrul Sănătății nu este de acord cu cererea Patriarhiei în ce privește reluarea slujbelor în interiorul bisericilor. Nelu Tătaru susține că evoluția epidemiologică nu este una favorabilă.
„Evaluarea și evoluția zilnică din perioada imediat următoare ne va da și momentul când se va face acest lucru. Încă avem rata de transmitere în comunitate.
Ieri am avut 237 cazuri noi 150 cazuri în ATI, peste 4000 de cazuri active în societate. Când vom vedea că avem o evoluție favorabilă, transmiterea în comunitate să scadă, atunci putem decide. Nu mai devreme de 1 iulie”, a declarat Nelu Tătaru. Atât preoţii catolici, cât şi cei ortodocşi fac presiuni asupra politicienilor pentru a-i convinge să lase credincioşii înapoi în lăcaşurile de cult.
Reprezentanţii clerului spun că a venit momentul ca oamenii să primească învoire de la stat pentru a participa la slujbe în interiorul bisericilor.
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: “A mentine in corpore credinciosii unei tari in genunchi pe caldaramul unor strazi sau aici unde filmam, oameni care stau in genunchi pe pietre, poate sa ploua si se intampla foarte des. Inca asteptam un raspuns rational din partea autoritatilor”.
Guvernul spune că va deschide şi bisericile în viitorul apropiat, fără a preciza data. Cert este că restricţii vor rămâne.
In biserică vor avea acces un nr limitat de credinciosi, atat cat va permite spatiul, pentru ca trebuie sa existe o distanta de 2 m intre acestia. Credinciosii vor purta obligatoriu masca si se vor dezinfecta pe maini la intrarea in biserica. Cine nu mai are loc in lacasul de cult va tb sa asculte slujba de afara, de pe locurile deja marcate in exterior. În prezent, doar botezurile, căsătoriile şi înmormântările se pot desfășura în interiorul lăcașurilor de cult, însă cu maximum 16 participanți.
Roxana OLTEANU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPercheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaMoșailov a rămas fără protector. Partenerul său, Adrian „Beleaua” Corduneanu, a fost arestat, iar vila i-a fost pusă sub sechestru
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaȘantaj cu scenariu de „răpire” la Bârlad. Doi vasluieni au încercat să obțină 47.000 de euro punând în scenă o lipsire de libertate
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaJudecătorii dau o palmă „corectului” Trifan. Licitația trucată de la CJ Vaslui se întoarce la reevaluare: preoteasa Oatu și echipa sa, făcuți de rușine în instanță

