Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Imbulzeala la hramul Catedralei Episcopale! Sute de credinciosi au uitat de reguli- FOTO

Publicat

in

A fost hramul Catedralei Episcopale din Husi si sute de credinciosi s-au adunat in curtea lacasului de cult, inca de la primele ore ale zilei. Pentru a asigura distantarea sociala, pe pavaj au fost desenate flori, iar pe gazon s-au pus cărămizi la fiecare 1,5 metri. Din cauza caldurii infernale, oamenii s-au refugiat sub nuci, la umbra, unii in picioare, altii pe iarba. Slujba a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de PS Ignatie, Episcopul Husilor si un sobor de preoti din judetele invecinate. La finalul slujbei, oamenii au uitat de riscul infectarii cu noul virus si în ciuda averitsmentelor transmise de fețele bisericești, s-au ingramadit sa primească Sfânta Impartasanie, pe care preotii au impartit-o cu aceeasi lingurita.

„Nu ne temem decat de Dumnezeu! Asa e rînduiala, asa am crescut. Suntem datori cu o moarte si vrem sa murim creștini. Mi-am dorit mult să mă aflu în această zi binecuvântată aici si nu am nicio emoție chiar daca s-a folosit aceeași linguriță! Eu cred ca se doreste sa fim inspaimantati de acest virus, în așa fel încât să nu mai vorbim unii cu alții, sa nu ne mai atingem, sa nu mai fim ce am fost”, a spus o credincioasă. Presfintitul Ignatie i-a binecuvântat pe toti cei prezenti, le-a mulțumit pentru dragostea lor si a împărțit liniste, prin simpla sa prezență. „E o zi deosebita. Hramul istoric al Catedralei Episcopale. A venit multa lume, iar noi ne-am pregatit sa respectam recomandarile primite. Pe pavaj am desenat flori si un cerc in care sa stea fiecare credincios. In iarba, am pus caramizi, care sa delimiteze distanta dintre credinciosi. Nu toti au reusit sa pastreze distanta, dar multi au incercat sa se conformeze cerintelor si dorintelor noastre, in acest context de pandemie. Noi am insistat pe tot parcursul slujbei sa fie păstrată distanta de siguranta. Nu exista niciun fel de restrictie privind impartasania cu aceeasi lingurita. După fiecare liturghie, lingurita si vasele sfinte sunt dezinfectate. Slava Domnului ca oamenii au fost cuminti, iar atmosfera a fost una de pace si liniste sufleteasca!”, a declarat PS Ignatie. La plecare, preotii au impartit credinciosilor sute de pachete de mancare, sub supravegherea fortelor de ordine.

Mihaela SIMA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.