CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Se introduc restrictii. Lista cu sanctiuni si masuri anuntate de autoritati

Publicat

on

De asemenea, în urma şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a fost adoptată hotărârea numărul 32. Printre cele mai importante măsuri se regăseşte propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.

De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în “zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.

Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020.

Hotărârea nr. 32, din 29.06.2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 01.07.2020 precum și instituirea excepției de la măsura carantinării / izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European

– Art.1 Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la
locuință/locația aleasă elaborată de INSP și aprobată de CNSU prin Hotărârea nr. 29 din
13.06.2020 cu modificările și completările ulterioare prin Hotărârea nr. 31 din 23.06.2020,
își menține valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene.

– Art.2 Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în
vigoare la data prezentei hotărâri se propun a se modifica și completa după cum urmează:

– activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică;

– instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate;

– permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretuluişi sportului şi ministrului sănătățiiși aplicabile pentru Liga I de fotbal;

– permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;

– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;

– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;

– înlocuirea noțiunii de ”triaj epidemiologic” cu ”triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora. Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor
componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

StiriEst

Doi copii parasiti de mama se roaga zilnic sa aiba ce manca. Nu au nici curent electric

Publicat

on

De catre

Poveste emoționantă despre copilărie, inocență, sărăcie, foamete, beznă, dar și despre speranța că dragostea poate ține o familie unită, chiar dacă mama a ales altceva. Ioana, o fetiță de șapte ani, a fost părăsită de cea care i-a dat naștere la doi ani. Ea și fratele ei Sebi sunt din localitatea vasluiană Lălești și au rămas în grija tatălui. 

Acesta își sugrumă lacrimile și îndură orice. Trudește din greu pentru cei doi copii. O fetiță și un băiețel care parcă au coborât dintr-o carte de povești. Pentru Oana și Sebi, tatăl lor muncește cu ziua și nu refuză nicio ofertă. “Pentru copiii mei îmi dau și viața dacă trebuie. Mă doare sufletul când mă uit la ei, cuminți, asculători. E greu că nu pot să le ofer tot ce au ei nevoie. De peste cinci ani eu le sunt și mamă și tată. Ei sunt averea mea. Nu am curent electric, de un an și jumătate. L-au tăiat. Eu cu banii pe care îi câștig le cumpăr mâncare. Stăm toți trei pe întuneric”, povestește tata Ioan. Cele trei suflete trăiesc într-un bordei, fără lumină, fără tehnologie și fără jucării. Mama i-a părăsit în urmă cu cinci ani, fără să le spună nimic. De atunci, nu mai știu nimic de ea. “Ne rugăm în fiecare zi să fie tata sănătos ca să aibă grijă de noi și să avem mâncare. Ne-am obișnuit să stăm pe întuneric. Ne facem temele când e lumină afară”, spun copiii. Artista Nadia Duluman a aflat de drama celor doi copii și a mers să îi viziteze. 

“Este un caz care pe mine m-a sensibilizat foarte mult. Când am cunoscut-o pe Ioana era pentru prima dată când ea mânca o banană. Sper ca tot mai mulți oameni să se mobilizeze și să ajute acești doi îngerași, merită”, a spus Nadia. De asemenea, cei doi micuți și tatăl lor au primit sprijin și din partea Asociației “Născută înger”. 

Citeste in continuare

StiriEst

Cei 97 de vasluieni izolati la domiciliu nu vor mai fi verificati. 23 de bolnavi mai sunt in Spitalul COVID

Publicat

on

De catre

Secretarul de stat Raed Arafat a trimis o informare către prefecturi prin care anunța că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus. La Vaslui o singura persoană se află  în carantină, iar 97 sunt izolate la domiciliu. În județul Vaslui, de la începutul pandemiei au fost înregistrate 186 de cazuri COVID-19 (23 mai sunt internate în spital, 21 de oameni au murit, iar peste 140 de vasluieni s-au vindecat). Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În cursul zilei de ieri, 03 Iulie 2020, peste 170 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și 60 de polițiști locali au desfășurat 4 misiuni specifice.

S-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse (izolare/carantină ) în cazul a peste 790 de persoane. De asemenea, peste 74 de societăți comerciale / PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de alertă.

Polițiștii vasluieni acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Citeste in continuare

StiriEst

Ploi, grindina si vijelii. COD PORTOCALIU in judetul Vaslui

Publicat

on

De catre

Potrivit ANM, codul portocaliu de ploi și vijelii este valabil în 23 de județe, până duminică la ora 4.00. De duminică până marți, se anunță atât ploi torențiale, vijelii și grindină, cât și caniculă în sud-est.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 05 iulie, ora 10:00 – 07 iulie, ora 10:00

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate, disconfort termic

Zone afectate: conform textului;

În cea mai mare parte a țării, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 35…36 de grade.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 04 iulie, orele 12:00 – 19:00

Fenomene vizate: disconfort termic

În intervalul menţionat, disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia și în sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade.

Harta județelor afectate de codul galben de vreme severă

meteoromania.ro

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 04 iulie, ora 10:00 – 05 iulie, ora 10:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menționat, în nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte, iar local și în regiunile estice și sudice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 04 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 04:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată

Zone afectate: conform textului și hărții;

Local în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Muntenieivor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Citeste in continuare

StiriEst

A murit muncitorul din Negresti peste care s-a surpat un mal. Lucra la reteaua de canalizare

Publicat

on

De catre

Un muncitor din Negrești a murit îngropat de viu după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Acesta lucra alături de alți colegi la realizarea rețelei de canalizare pe o stradă din orașul Negrești. Poliția și Inspecția Muncii au început o anchetă pentru a stabili în ce condiții s-a petrecut accidentul și dacă s-au respectat normele de securitate în muncă.

Potrivit unor surse, malurile nu erau asigurate corespunzător. În consecință, tonele de pământ prăbușite peste el l-au îngropat de viu pe bărbatul de 50 de ani. “În zonă au fost trimise trei autospeciale de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, precum și o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor. Primele echipaje ajunse la fața locului au fost cele de la Garda 11 Negrești. După câteva minute de săpături, victima a fost văzută la aproximativ 1,5 metri adâncime. Salvatorii au îndepărtat pământul din jurul capului și, după eliberarea căilor respiratorii, i s-a administrat oxigen. În paralel, a continuat operațiunea de îndepărtare a pământului care ținea victima blocată. După ce bărbatul a fost scos, au fost efectuate manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicul de pe ambulanța de terapie intensivă mobilă a fost nevoit să declare decesul victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Citeste in continuare

StiriEst

Impresionante forte de ordine descind la terase si in locurile aglomerate. ITM si Protectia Consumatorilor ameninta cu amenzi

Publicat

on

De catre

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid 19, începând cu această seară, politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sanatate Publică și de la Protectia Consumatorului,  sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Vaslui vor verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.  Astfel, se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase.  Pentru organizarea acestor acțiuni, în următoarele două săptamâni se vor suplimenta efectivele și mijloacele tehnice din teren, astfel că pe raza județului vor fi angrenate, zilnic, peste 250 de efective.

Citeste in continuare

Atelierul de dinti

Rock FM

CMR London

CMR Vaslui

Donează! Avem nevoie de tine!

Radical Group

Iti place ce vezi?

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est