StiriEst
A murit muncitorul din Negresti peste care s-a surpat un mal. Lucra la reteaua de canalizare

Un muncitor din Negrești a murit îngropat de viu după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Acesta lucra alături de alți colegi la realizarea rețelei de canalizare pe o stradă din orașul Negrești. Poliția și Inspecția Muncii au început o anchetă pentru a stabili în ce condiții s-a petrecut accidentul și dacă s-au respectat normele de securitate în muncă.
Potrivit unor surse, malurile nu erau asigurate corespunzător. În consecință, tonele de pământ prăbușite peste el l-au îngropat de viu pe bărbatul de 50 de ani. “În zonă au fost trimise trei autospeciale de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, precum și o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor. Primele echipaje ajunse la fața locului au fost cele de la Garda 11 Negrești. După câteva minute de săpături, victima a fost văzută la aproximativ 1,5 metri adâncime. Salvatorii au îndepărtat pământul din jurul capului și, după eliberarea căilor respiratorii, i s-a administrat oxigen. În paralel, a continuat operațiunea de îndepărtare a pământului care ținea victima blocată. După ce bărbatul a fost scos, au fost efectuate manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicul de pe ambulanța de terapie intensivă mobilă a fost nevoit să declare decesul victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră