StiriEst
Mama batuta de propriul fiu. A fost tarata de par prin casa
Mama batuta de propriul fiu. O mamă din Săvineşti a pătimit groaznic de pe urma propriului său fiu, care şi-a vărsat furia asupra ei, fără să se gândească o clipă la femeia care i-a dat viaţă şi l-a crescut.
Un băiat din Neamţ şi-a bătut mama
Poliţiştii spun că în casa femeii s-au desfăşurat scene teribile. Tânărul de 23 de ani, din Săvinești, ar fi adresat amenințări cu moartea și incendierea locuinței mamei sale, după care ar fi distrus mai multe bunuri din imobil. Totodată, acesta ar fi lovit-o cu pumnii și cu palmele în zona capului, după care ar fi prins-o de păr și ar fi târât-o prin locuință.
„În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva presupusului agresor. În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie, ameninţare şi distrugere. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, informează IPJ Neamţ.
În articolul
Mama batuta de propriul fiu. A fost tarata de par prin casa
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPlantagro-Com, afacerea cu pretenții de imperiu agricol, a fost trântită de Tribunal! Pierderi uriașe, datorii sufocante și un plan de salvare respins!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma„Luaţi-o că o omoară”. Şi-a ucis sora pe care o bătea şi o chinuia de ani întregi
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaPercheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”

