Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

A murit departe de casa, la doar 25 de ani. Plecase la munca in Suedia, pentru un trai mai bun

Publicat

in

Întreaga comunitate Chersăcosu este în stare de șoc, după ce un tânăr din localitate și-a găsit sfârșitul la doar 25 de ani, într-un grav accident rutier.

Situația este cu atât mai grea pentru familia lui Marcel, cu cât, la volanul mașinii s-ar fi aflat chiar un cumnat de-al sãu. După nenorocire, șoferul ar fi fost arestat de autoritățile suedeze.

Costurile pentru aducerea în țară a sicriului cu trupul neînsuflețit al tânărului depășesc posibilitățile materiale ale familiei, astfel că apropiații, dar și preotul Parohiei Pogănești, au lansat apeluri pe rețelele de socializare, pentru strângerea de fonduri.

“Dragi prieteni, vă este cunoscută durerea prin care trece în aceste zile familia Romeghia din Chersăcosu, cei care au pierdut într-un accident de mașină petrecut în Suedia pe băiatul lor Marcel, de doar 25 de ani. Cred că este datoria noastră creștinească să fim alături de ei în aceste momente grele și să sprijinim cu ce putem.

Costurile ca trupul celui decedat să fie adus în țară ajung cam la 4000 de euro, sumă greu de achitat pentru familia Romeghia. De aceea vă rog fierbinte să contribuiți, cu o sumă după puterea fiecăruia, la strângerea acestei sume.

Credincioșii din Pogănești care vor să ajute o pot face trimițând bani familiei prin mine, iar cei din Chersăcosu pot ajuta direct familia. Vă îndemn să fiți milostivi și vă mulțumesc de pe acum! Dumnezeu să răsplătească fiecăruia! Pr. Flavius IOSIF”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Parohiei Pogănești.

8 copii la părinți

Marcel Romeghea era necăsătorit și cel mai mai mare dintre cei 8 copii ai familiei. Voia să muncească, pentru a le face celor dragi un trai mai bun.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.