Știri Suceava
Teatru in aer liber la Suceava
Teatrul s-a mutat în parc, iar spaţiul de joacă s-a transformat în scenă de spectacol. Totul s-a întâmplat în municipiul Suceava, unde actorii teatrului din oraş au adus în faţa publicului premiera piesei „Tragicomedia lui Don Cristobal şi a Rositei”.
- Spectatorii au aşteptat nerăbdători reîntâlnirea cu actorii suceveni.
- Actorii s-au pregătit aproape o lună și jumătate pentru acest spectacol.
Peste 300 de oameni au urmărit cu admirație punerea în scenă a piesei „Tragicomedia lui Don Cristobal și a Rositei”. Spațiul de joacă cu tobogane și leagăne din parcul de agrement Tătărași a fost scena care s-a adptat perfect la un astfel de spectacol.
Carmen Steiciuc, manager teatru: Avem 200 de scaune și 200 de stegulețe cu însemnele spectacolului, pe care le-am așezat pe spațiile unde nu au putut fi aşezate scaune, așa încât oamenii care au venit conform ordinului cu păturele de acasă sau cu pernuțe să poată să vizioneze spectacolul în condiții foarte bune.
Spectatorii au aşteptat cu sufletul la gură reîntâlnirea cu actorii suceveni.
Actorii s-au pregătit aproape o lună și jumătate pentru acest spectacol și chiar dacă au fost nevoiți să se adapteze noilor condiții, spun că efortul a meritat pentru a juca din nou în faţa oamenilor.
Clara Popadiuc, actriţă: Este un pic diferit, pentru că nu mai ai scena şi pereţii care să te protejeze, eşti în aer liber unde depinzi de vreme care.
„Tragicomedia lui Don Cristobal și a Rositei” aparține poetului național al Spaniei, Federico Garcia Lorca, iar piesa a fost tradusă pentru prima dată în România pentru acest spectacol.
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPlantagro-Com, afacerea cu pretenții de imperiu agricol, a fost trântită de Tribunal! Pierderi uriașe, datorii sufocante și un plan de salvare respins!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma„Luaţi-o că o omoară”. Şi-a ucis sora pe care o bătea şi o chinuia de ani întregi
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR

