Știri Bacău
Preotul care si-a batut sotia pe strada: „Imi cer iertare”

Strigătele disperate sunt ale trecătorilor care văd de peste drum cum preotul îşi agresează şi îmbrânceşte soţia deşi femeia ţine în braţe un copil. Până ca cineva să intervină bărbatul o bagă cu forţa în maşină şi porneşte în trombă. După incident părintele agresiv nu şi-a mai făcut apariţia la slujba de azi. În schimb tatăl bărbatului – şi el preot – a ţinut sfânta liturghie, nu înainte de a vorbi despre gestul fiului.
„Şi cu siguranţă s-a făcut înconjurul pământului pentru un act necugetat făcut de fiul meu. Este de condamnat orice procedură şi orice lucrare sau orice necugetare a unui slujitor al bisericii noastre cu atât mai mult dacă este făcută de către fiul meu”, spune tatăl preotului.
Nu la fel de dezamăgiţi au fost şi enoriaşii.
“Între tineri, ştiţi dumneavoastră, cum se întâmplă şi se întâmplă. Într-adevăr se greşeşte, suntem oameni cu toţii, dar el putea să aibă un pic un pic de reticenţă”, spune o credincioasă.
Vecinii spun însă că nu este prima dată când preotul se ceartă cu soţia. Imediat după incident, părintele a plecat la o mănăstire unde ispăşeşte o primă pedeapsă pe care biserica le-o dă slujitorilor bisericii care ies din canoane.
“Eu am vorbit şi la Episcopie, peste tot am vorbit. Pe orice părinte îl doar cel mai mult, când eşti tată şi vrei să fie bine şi când un copil te poate distruge. Au avut o ceartă între dânşii şi probabil când unul nu ascultă de altul asta s-a întamplat. O faptă pe care amândoi o regretă enorm de mult”, afirmă tatăl preotului.
Din locul unde face penitenţă, preotul a ţinut să transmită pe internet faptul că regretă ieşirea agresivă.
„Aș vrea să îmi cer iertare în fața tuturor pentru ieșirea mea de mai devreme. Recunosc că nu am niciun fel de scuză a modului în care am procedat, nu aș vrea să mai văd cum este denigrată imaginea Bisericii și a preoților din cauza mea. Aș vrea să mă credeți că nu este acesta genul meu de om, dar printr-o orbire de moment am pierdut controlul”, spune preotul.
Plecarea la mânăstire nu a fost singura urmare a comportamentului deviant, acum preotul s-a ales şi cu un dosar penal.
Şi Direcţia pentru Protecţia Copilului s-a sesizat în acest caz. Un asistent social şi un psiholog vor merge în casa preotului, iar după ce vor analiza situaţia vor decide dacă este necesară o anchetă mai amănunţită.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Panică și isterie în Vaslui: firmele primesc notificări de mobilizare pentru război fără nicio explicație oficială
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Chermeza de la IPJ Vaslui: Polițiști, procurori, politicieni… și Jokerul Gologan de la CJ!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Haos la Spitalul Huși: Asistentele au fost amenințate cu tăierea salariilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
ALARMĂ ÎN POSTUL PAȘTELUI! Pește infestat cu paraziți, retras de la vânzare în județul Vaslui!
-
Stiri Moldovacu 4 săptămâni in urma
O mamă a fost de acord ca fiicele ei, de 14 și 15 ani, să fie violate de concubinul său. Femeia ar fi asistat la unul dintre abuzuri
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Georgiana Manole este noul manager al Spitalului de Urgență Vaslui
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Discurs frumos, realitate tristă: Arcăleanu visează la Europa, dar uită că PNL Vaslui are alte planuri și îl trage în jos
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cine este polițistul care s-a luat la bătaie, în club, la petrecerea șefului de la Crimă Organizată: de la pachete pe ruta Londra–Vaslui, direct la IPJ