Stiri Moldova
Copil salvat dintr-o masina rasturnata
Un pompier aflat în timpul liber a scos o familie întreagă dintr-o mașină răsturnată și a reușit să evalueze răniții până la sosirea colegilor lui alertați printr-un apel la 112.
Copil scos în viață dintr-o mașină răsturnată „Nu te speria, micuțule, sunt pompier”
Accidentum s-a produs chiar în fața pompierului aflat în timpul său liber, iar anii de de experiență și-au spus cuvântul.
- Copilul a fost scos în viață din mașina răsturnată în care se afla împreună cu părinții lui.
Povestea intervenției a fost scrisă pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, care i-a publicat fotografia salvatorului Cubin Ion.
„– Nu te speria, micuțule, sunt pompier”. Așa a reușit colegul nostru, Cubin Ion să liniștească un băiețel pe care l-a scos dintr-o mașină răsturnată. El a fost primul, după care i-a scos și pe ceilalți membri ai familiei”, se arată în postarea IGSU.
Accidentul s-a produs chiar în fața lui, iar anii de de experiență și-au spus cuvântul.
A evaluat fiecare ocupant al autoturismului, a reușit să deblocheze cu o creangă una dintre portiere și i-a scos pe toți până la sosirea pompierilor.
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaISU Vaslui închide ochii la bombele cu ceas, dar vânează restaurante. Subaltern filmat la stația GPL, Oloeriu doarme in papucii statului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul din Pădureni, disperat: după cioata de nuc, urmează hârtia igienică de un miliard?
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaBărbat găsit mort în Ciocani, cu o plagă înjunghiată în piept. Fiica spune că soția l-a atacat, femeia afirmă că s-a rănit singur
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital

