Stiri Moldova
Anuntul lui Nelu Tataru despre vaccinul anti-Covid. Cate doze va primi Romania

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că România va primit 4% dintre cele 30 de milioane de doze de vaccin anti-Covid contractate de Uniunea Europeană.
Nelu Tătaru a făcut această declarație în perspectiva apariţiei pe piaţă a unui vaccin împotriva COVID-19, probabil la începutul anului viitor.
“După cum ştiţi, în studiul unui vaccin sunt faza I, faza II, în general sunt pe un eşantion mai mic şi pe persoane sănătoase, fără comorbidităţi. Urmează un stadiu sau o fază III în care sunt eşantioane mai mari şi pentru persoane cu comorbidităţi. În acest moment, din ce ştim noi şi de la partenerii noştri europeni, sunt în jur de 6 firme care fac acest studiu, două dintre ele sunt care au trecut, deja, la faza III. La nivelul comunităţii europene noi sunt angrenaţi şi suntem, să spunem, prinşi în această iniţiativă, urmând ca din ianuarie, poate, să beneficiem şi de primele doze de vaccin. Comunitatea europeană va primi 30 de milioane într-o primă tranşă, având discuţii şi contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmează să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul de populaţie. S-a decis, din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primite într-o primă tranşă de comunitatea europeană noi suntem cu 4% – 1.290.000 de doze”, a precizat Nelu Tătaru, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Ministrul a arătat că numărul total de doze de vaccin anti-COVID contractat de comunitatea europeană până în prezent se ridică la “300 de milioane de doze”, adăugând că există discuţii pentru un număr suplimentar.
El a explicat că în situaţia primirii acestor doze de vaccin într-o primă etapă vor fi vaccinate “grupele extreme şi persoanele care lucrează direct cu populaţia, personalul medical, profesorii, personalul didactic”.
″În fiecare lună comunitatea europeană va primi din aceste contractări un număr de vaccinuri din care noi beneficiem de acel 4%”, a spus Tătaru.
Roxana OLTEANU
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu o săptămână in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 4 zile in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Taxe de oraș, condiții de Ev Mediu. 15 ani de bătaie de joc: Moara Grecilor, cartierul uitat între noroi și promisiuni- VIDEO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 6 zile in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar