Știri Vaslui
Liliana Florea (PNL): S-au pierdut multe valori in societatea noastra
Înscrierea pe lista consilierilor locali constituie pentru mine un act de responsabilitate asumată, pornind de la premisa că am ajuns să ne mulțumim cu foarte puțin și să credem că starea de fapt prezentă constituie o normalitate. S-au pierdut multe valori în societatea noastră și cea mai afectată categorie de vârstă o reprezintă tineretul care nu se mai regăsește în mediul familiar și se desprinde, cu sau fără regrete, de acesta.
Am format generații de elevi care, odată plecați, au considerat că orașul natal nu le oferă nicio perspectivă privind cariera și viața de familie, așadar, pentru ei nu a existat cale de întoarcere. Ca orice părinte care consideră că viitorul copilului său este incert, mă întreb: de ce am devenit nepăsători? Eu vreau să mă implic alături de toți cei ce își doresc să își vadă copiii aproape, realizați și mândri de societatea lor. Sunt convinsă că mulți gândesc ca mine, iar pentru că mi se oferă șansa să îmi transform visul în realitate, mă bazez pe susținerea celor care știu că #SEPOATE, cu un efort susținut și cu încrederea că ai noștri copii MERITĂ UN VIITOR!
Liliana Florea
MATERIAL DE PROPAGANDA ELECTORALA, REALIZAT DE SC Vyscoat Fashion SRL, COMANDAT DE PNL VASLUI. COD MANDATAR: 21200012.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPlantagro-Com, afacerea cu pretenții de imperiu agricol, a fost trântită de Tribunal! Pierderi uriașe, datorii sufocante și un plan de salvare respins!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma„Luaţi-o că o omoară”. Şi-a ucis sora pe care o bătea şi o chinuia de ani întregi
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPercheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”

