Știri Neamț
Judecatoare de la Tribunal: ”Masca are aspect de botnita si prezinta si risc asupra sanataii”

O judecătoare de la Tribunalul Neamț, scrie în sentințele pronunțate că purtarea măștii în sala de judecată ar reprezenta ”o îngrădire a accesului la justiție prin imposibilitatea identificării părților de către complet”, scrie clujust.ro.
Potrivit clujust.ro, aceste aprecieri au fost făcute de judecătoarea Carmen Elena Chirilă (fostă Păduraru) de la Tribunalul Neamț, în sentințelor pronunțate de aceasta în jurul datei de 30 iunie, la scurt timp după Decizia Curții Constituționale din 25 iunie, prin care prevederile de atunci din legea 55/2020 privind carantina și autoizolarea au fost declarate neconstituționale.
Redăm mai jos câteva fragmente relevante:
”În temeiul art. 217 Cod procedură civilă președintele completului are atribuții în materia poliției ședinței de judecată. În virtutea acestui drept constată că, în lipsa aprobării de către forul legiuitor suprem, Parlamentul României, Hot. de Guvern nr.476/16.06.2020 privind starea de alertă, Ordinul de Ministru sau Ordinele interne nu operează pentru desfășurarea ședințelor de judecată, întrucât purtarea măștii fiind act medical nu poate fi impus fără consimțământul expres al persoanelor și, pe de altă parte, prezintă riscuri la adresa accesului liber la justiție, la demnitatea persoanei și la sănătate astfel că mențiunile trecute pe citativ, exced responsabilității președintelui de complet/complet care a emis citațiile corespunzător art.157 Cod procedură civilă. Se reține în acest sens și constatarea neconstituționalității stării de alertă, prin decizia nr.457/25.06.2020 a CCR, fiind în etapa de redactare, va deveni obligatorie la acel moment (conform Comunicatului atașat).
În mod constant, forul constituant a apreciat că actele administrative ale Guvernului sau Miniștrilor nu pot îngrădi drepturi și libertăți consfințite prin Constituție și prin Dreptul internațional iar accesul la justiție nu poate fi restrâns nici în condițiile stării de urgență, cu atât mai puțin în starea de alertă.
Atrage atenția, în schimb, asupra faptului că persoanele care se cunosc a fi purtătoare a unei boli contagioase, răspund penal conform art.352 Cod penal (zădărnicirea combaterii bolii) dacă vor transmite cu bună știință altor persoane aceste afecțiuni.
În virtutea principiilor oralității și solemnității ședinței de judecată, a nondiscriminării aplicării actului de justiție, a obligației fiecărui judecător european de a respecta drepturile și libertățile cetățenești, în acord cu Deciziile Curții Constituționale, constat că obligația de purtare a măștii în sala de judecată reprezintă o îngrădire a accesului la justiție prin imposibilitatea identificării părților și martorilor de către membrii completului, prin comunicarea orală deficitară între complet-grefier-părți, afectând demnitatea umană pentru persoanele care nu prezintă simptome ale infecțiilor contagioase și care refuză această procedură de natură medicală acționând pe riscul propriu, are aspect de botniță și prezintă și risc asupra sănătății întrucât sunt studii științifice medicale care evidențiază riscul major asupra sănătății persoanelor cărora li se obturează respirația normală cu înmulțirea infecțiilor din cavitatea bucală și reducerea capacității plămânilor.
De asemenea, distanța impusă de 2 m între membrii completului, aduce atingere, în mod flagrant, principiului deliberării între toți membrii completului colegial, deliberarea fiind una dintre componentele legalității pronunțării soluțiilor atât pe aspecte procedurale prealabile cât și pe fond.
Pentru aceste considerente, președintele completului pune în vedere tuturor participanților la judecată că, în eventualitatea în care există persoane care insistă în purtarea măștii în sala de ședință, acestea au posibilitatea de a solicita amânarea cauzei la un termen ulterior, după redactarea Deciziei Curții Constituționale, pentru a se asigura și cealaltă componentă a liberului acces la justiție, respectiv obligația judecătorului de a identifica pe destinatarii actului de judecată pentru a preveni orice eroare în acest sens.”
- StiriEstcu 1 an in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
- StiriEstcu 2 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
- StiriEstcu 1 an in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
- StiriEstcu 2 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
- StiriEstcu 1 an in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
- StiriEstcu 2 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”