Știri Vaslui
Decizie de ultim moment: Toti preotii din Episcopia Husilor vor sluji zilnic Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Episcopia Hușilor a luat act cu profundă mâhnire de situația, fără precedent în istorie, de îngrădire discreționară şi ofensatoare a accesului – cu respectarea recomandărilor sanitare actuale – pelerinilor din afara Iașului, la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoare, din 1641, a Moldovei și a poporului român.
Credincioșii din Episcopia Hușilor trăiesc aceeași dezamăgire ca și cei din Arhiepiscopia Iașilor și din întreaga Moldovă, privind imposibilitatea participării la sărbătoarea ocrotitoarei lor. Catedrala Mitropolitană din Iași și racla Sfintei Cuvioase Parascheva sunt locul spre care ei se îndreaptă ori de câte ori vin în Capitala Moldovei, fiind unul din reperele esențiale de pe harta trăirii actului credinței. Acolo se simt ca acasă, chiar și fără actul de identitate.
Măsurile luate, în contextul pandemiei, pentru ocrotirea sănătății oamenilor, au fost constant susținute de Biserică, cu conștiința faptului că sănătatea este darul lui Dumnezeu.
Din nefericire, observăm obstinația cu care ni se transmite mesajul explicit că slujbele sau manifestările religioase ar deveni spații predilecte de răspândire a virusului și gesturi incompatibile cu sănătatea și vecine cu iresponsabilitatea.
De aceea, suntem solidari și împărtășim întru totul mesajul transmis, în duh părintesc, de Părintele nostru Mitropolit Teofan, în preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, intitulat „Durere adăugată la durere”, subscriindafirmaţiilor Înaltpreasfinţiei Sale, care pot fi uşor de constatat de către cei oneşti, că:„de șapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forțele sale pentru ocrotirea sănătății oamenilor. Și o va face în continuare. Credincioșii au suportat restricții severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”.
În acelaşi duh părintesc al Mitropolitului nostru, îndemnăm ca solidaritatea să se manifeste prin intensificarea rugăciunii, a curăţirii sufletului şi prin înmulţirea faptelor bune: „Totul pentru ca Dumnezeu să-și întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte, personalul medical să fie încurajat și apreciat cum se cuvine, oamenii să împlinească ceea ce trebuie pentru ocrotirea sănătății lor și a semenilor, iar autoritățile să aibă înțelepciunea unor decizii care să țină cont și de amploarea epidemiei, dar și de faptul că există și numeroase persoane în această țară care au credință în Dumnezeu și în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinților”.
Rugăm pe toţi preoţii din Episcopia Huşilor să slujească zilnic Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar acest acatist să fie introdus şi în programul personal de rugăciune al fiecărui creştin. Astfel, întreaga Moldovă va fi în rugăciune.
Reiterăm îndemnul de a trata cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică, măsurile de protecţie sanitară împotriva infectării cu noul coronavirus, protejându-ne pe noi, dar și pe cei din jurul nostru.
Îl rugăm pe Milostivul Dumnezeu să aibă grijă de cei bolnavi, de cei sănătoşi, de bătrâni, de tineri, de copii, precum și de medici, de asistenţii medicali și de toți cei implicați în îngrijirea celor aflați în suferință.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră