Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Perchezitii la Vaslui si Negresti la persoane care obtineau permise de conducere false

Publicat

in

Peste 40 de percheziţii au avut loc, miercuri, la persoane acuzate că obţineau permis de conducere fraudulos în străinătate, apoi mergeau să îl schimbe cu unul valid, românesc. Aproape 50 de oameni au fost duşi la audieri, acţiunea de miercuri fiind continuarea celei demarate încă din luna martie.

Percheziţiile au avut loc în 19 judeţe şi în Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări infracţionale, formată din cetăţeni români şi străini, care ar fi facilitat obţinerea ilegală de permise de conducere româneşti, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorităţi din alte state. Procurorii DIICOT au făcut percheziții în acest dosar și la persoane din Vaslui și Negrești.

În cauza instrumentată de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au fost întocmite până în prezent 3 rechizitorii prin care au fost trimise în judecată un număr de 52 de inculpați.


În cursul acestei dimineți, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat un număr de 41 de percheziții domiciliare, pe raza a 19 județe și a municipiului București, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, instigare la fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, dare de mită, instigare la dare de mită, participație improprie la acces ilegal la un sistem informatic, participație improprie la fals informatic, uz de fals și complicitate la uz de fals.


În cauză, s-a reținut faptul că o parte dintre membrii grupului infracțional organizat se ocupau de intermedierea obținerii permiselor de conducere eliberate, fără îndeplinirea condițiilor legale, pe numele unor cetăţeni români, de autoritățile competente dintr-o țară africană, iar o altă parte derulau activități de recrutare a persoanelor, cetățeni români, interesați de obținerea frauduloasă a unor asemenea înscrisuri.


Prin aceste manopere dolosive, cetățeni români care nu aveau competențele necesare pentru a dobândi în mod legal, pe teritoriul României, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au obținut permis de conducere pentru diverse categorii, inclusiv C, D sau E.
Pentru realizarea acestei activități infracționale, persoanele interesate de dobândirea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice puneau la dispoziția membrilor grupării datele lor personale, o fotografie tip buletin (sau după caz se lăsau fotografiate de membrii grupării cu un cearceaf alb sau cu un perete alb în spate), un specimen de semnătură, precum și diferite sume de bani, de regulă cuprinse între 2000 și 3000 euro (sau echivalent în alte monede), sumele fiind expediate prin intermediul serviciilor de transfer monetar, de către membrii rețelei infracționale care acţionau pe teritoriul țării africane. În continuare erau întocmite în fals documentele care se circumscriu procedurii de obținere a permisului de conducere, iar cu sprijinul liderului grupării, au fost obținute permise de conducere emise de autoritățile din acest stat, dintre care o parte au fost supuse preschimbării cu permise de conducere româneşti, autentice.
Permisele de conducere emise de autoritățile competente din țara africană erau expediate către România prin intermediul unei societăți de curierat, iar cetățenii români care intrau în posesia permiselor de conducere străine obținute în mod fraudulos se prezentau la serviciile judeţene ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau la S.P.C.R.P.C.I.V. Bucureşti, unde permisele eliberate de autorităţile străine erau preschimbate cu permise de conducere românești.
Se ajungea astfel la situaţia în care date informatice nereale, care atestau aparenta dobândire licită a unor permise de conducere străine, să fie implementate în bazele de date ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu consecința creării unor date informatice false legate de aparenta dobândire a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Ulterior aceste date false stăteau la baza preschimbării permiselor de conducere străine cu permise de conducere românești, rezultând un înscris autentic care nu reflecta realitatea.
Pe această cale, funcţionarii publici competenţi din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor îşi depăşeau fără vinovăţie limitele autorizării la momentul accesării sistemelor informatice ale instituţiei şi implementării datelor nereale în bazele de date româneşti.
În cadrul activităților investigative desfășurate la data de 14.10.2020 sunt vizate un număr de 48 de persoane, cetățeni români, membrii ai grupării care au sprijinit rețeaua infracțională prin efectuarea unor operațiuni de transmitere a datelor care urmau a fi înscrise în permisul de conducere și persoane care în mod fraudulos au obținut permise de conducere în mod ilegal, prin intermediul serviciilor prestate de către membrii grupării. 
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 48 de persoane. 
La acțiune au participat ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploiești, B.C.C.O București, B.C.C.O Bacău, B.C.C.O Constanța, B.C.C.O Iași, B.C.C.O Oradea, B.C.C.O Pitești, S.C.C.O. Arad, S.C.C.O. Botoșani, S.C.C.O. Călărași, S.C.C.O. Gorj, S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Hunedoara, S.C.C.O. Ialomița, S.C.C.O. Olt, S.C.C.O. Teleorman, S.C.C.O. Vâlcea și S.C.C.O. Vaslui.
Suportul de specialitate fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Ploiești.
Acțiunea a beneficiat și de suportul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și ai inspectoratelor județene de jandarmi Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Olt, Pitești, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.