Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Dragos Cazacu este noul director al celei mai corupte institutii din judet

Publicat

in

Viceprimarul social-democrat al municipiului Vaslui în perioada 2015-2020, Dragoş Cazacu, a câştigat concursul pentru funcţia de director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, organizat în luna octombrie, postul fiind rămas vacant de la începutul acestui an.

Concursul a fost fost programat iniţial în luna mai şi a fost suspendat în mai multe rânduri, potrivit legislaţiei, din cauza crizei sanitare. Pentru această funcţie au candidat două persoane, Dragoş Cazacu fiind primul clasat, cu 72 de puncte la proba scrisă, punctaj care i-a asigurat participarea la proba de interviu, în urma căreia a fost declarat admis.

‘Deocamdată încă sunt viceprimar în funcţie, până la şedinţa de constituire a noului Consiliul Local, nu am fost instalat în funcţie, sunt câştigătorul unui examen. A fost un examen important din viaţa mea, un examen dificil, pe care am reuşit să-l trec cu brio. Sunt absolvent de asistenţă socială, un domeniu frumos, pe care l-am aprofundat în calitate de viceprimar, fiindcă am avut în subordine Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul primăriei. Le mulţumesc colegilor, îi mulţumesc domnului primar, de la care am avut multe de învăţat. Domeniul asistenţei sociale este unul foarte important pe care se pune un accent deosebit şi mă voi implica trup şi suflet pentru ca activitatea în slujba celor aflaţi în nevoie să se desfăşoare în cele mai bune condiţii în judeţul nostru’, a declarat viceprimarul municipiului Vaslui.

Dragoş Cazacu a fost ales în funcţia de viceprimar la începutul anului 2015, iar după alegerile locale din anul 2016, a primit votul colegilor pentru un nou mandat.

El a absolvit Facultatea de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi, are 36 de ani, este căsătorit şi are un copil.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui, cel mai mare angajator din judeţ, cu peste 2.300 de salariaţi

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui este cel mai mare angajator din judeţul Vaslui, cu peste 2.300 de salariaţi, pentru care statul plăteşte lunar peste trei milioane de lei, pe locul secund în acest top figurând societatea Rulmenţi Bârlad, cu 1.500 de salariaţi.

Instituţiile statului, finanţate de la bugetul consolidat, au ajuns să fie cei mai mari angajatori din judeţul Vaslui, după ce marile fabrici vasluiene şi-au redus treptat activitatea, unele dintre acestea închizându-şi porţile. Pe domenii de activitate, învăţământul are cei mai mulţi salariaţi, cu peste 6.500 de cadre didactice angajate, în peste 700 de şcoli. Următorii angajatori sunt cele patru spitale din judeţ, care însumează aproape 2.500 de salariaţi, inclusiv personal auxiliar.

Cel mai mare angajator din judeţul Vaslui este însă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu o medie lunară de peste 2.300 de salariaţi.  În rest, ceilalţi angajatori din mediul privat vasluian au sub o mie de angajaţi, cei mai mulţi salariaţi per societate fiind în domeniul industriei textile. La nivelul întregului judeţ Vaslui, în mediul privat lucrează mai puţin de 53.000 de salariaţi, în condiţiile în care populaţia judeţului este de aproximativ 450.000 de locuitori.

Paguba de 25 de miliarde de lei vechi la DGASPC

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui, cel mai mare angajator al judetului, a inghitit ani la randul sume importante de bani din bugetul Consiliului Judetean. Cu toate acestea banii nu au fost niciodata suficienti. Cu cat se alocau mai multe fonduri, cu atat s-a cheltuit mai mult. “Este un judet cu multiple probleme sociale”, declarau la unison sefii judetului. Nimeni nu si-a pus problema ca undeva se sifoneaza banii. Dupa ani intregi de praduiala, un control facut pe bune de inspectorii Curtii de Conturi, venea sa ne arate ca toate suspiciunile erau adevarate.

Vreme de mai bine de zece ani de zile, DGASPC Vaslui nu a avut parte de niciun control ca la carte al inspectorilor de la Curtea de Conturi. A avut grija sa protejeze jaful din bani publici, fostul director al Curtii de Conturi Vaslui, Vasile Popa, un alt protejat al PSD, personaj servil al directorilor de institutii vasluiene. Sotia lui Vasile Poapa era angajata la DGASPC pe functia de sef al serviciului de aprovizionare. Un audit financiar care a vizat activitatea DGASPC pe intregul an 2016, venea sa ne arate un jaf de proportii din banii statului. Vorbim de o suma uriasa, in valoare de 2.500.000 lei, un prejudiciu produs bugetului de stat prin cheltuirea haotica a fondurilor publice. Imediat dupa intocmirea acestui raport, Ionel Armeanu a intrat in concediu medical si ulterior s-a pensionat.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.