StiriEst
O bunica de 82 de ani, data in urmarire pentru trafic de droguri. E cautata de 5 ani
Surse citate de Mediafax spun că femeia a introdus droguri în penitenciar pentru un nepot.
Fotografia femeii apare pe site-ul Poliției Române, unde sunt peste 200 de pagini cu profile de persoane date în urmărire. Multe dintre imaginile postate sunt neclare sau alb-negru. Cea mai în vârstă persoană este ea, Elena Mladin, condamnată pentru trafic de droguri.
Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a explicat că în ciuda calității fotografiilor de pe site-ul Poliției, ele le sunt de mare folos agenților.
„În mod normal, ele sunt foarte relevante, pentru că ele arată figura omului care este urmărit de poliţie. Sigur, în cazul condamnaţilor, există fotografii foarte recente, pentru că dacă ei au fost condamnaţi şi se sustrag urmăririi penale, cu siguranţă la poliţie li s-a făcut o fotografie. Şi atunci, fotografiile sunt foarte actuale. (…) Nu e vorba numai de nişte fotografii aici. E vorba şi de date operative, informaţii cu privire la persoana respectivă. Nu sunt numai fotografiile relevante. Iar în peroada asta, secolul XXI avem la dispoziţie ADN”, explică Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară.
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaISU Vaslui închide ochii la bombele cu ceas, dar vânează restaurante. Subaltern filmat la stația GPL, Oloeriu doarme in papucii statului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul din Pădureni, disperat: după cioata de nuc, urmează hârtia igienică de un miliard?
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii

