Știri Vaslui
Dragos Cazacu a demisionat
Dragoș Cazacu a renunțat la funcția de consilier local. Acesta și-a înaintat demisia în ultima ședință a consiliului local.
De curând, acesta câștigat postul de director al DGASPC Vaslui.
”Pentru că de curând am trecut un examen și am la dispoziție 15 zile în care îmi pot exprima opțiunea, am ales locul de muncă, de aceea trebuie să îmi dau demisia din Consiliul Local, dar profit de această ocazie, că sunt alături de dvs, pentru a-i mulțumi domnului primar pentru cei cinci ani jumătate în care mi-a fost alături, e un om de la care am avut foarte multe lucruri de învățat, le mulțumesc consilierilor locali cu care am lucrat. Știu că se spune că omul este trecător prin funcții, important este ca atunci când ești într-o funcție să iei cele mai bune decizii, să te consulți și lucrul acesta vi-l doresc și dvs, atât domnului primar, cât și domnilor consilieri locali. Mult succes în activitate. Să vă ajute Dumnezeu să luați cele mai înțelepte decizii pentru comunitatea vasluiană și să formați o echipă care să continue să contruiască Vasluiul”, a spus Dragoș Cazacu.
Locul său va fi luat de următorul consilier de pe lista de supleanți a PSD, respectiv profesorul Sorin Popoiu.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPercheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaMoșailov a rămas fără protector. Partenerul său, Adrian „Beleaua” Corduneanu, a fost arestat, iar vila i-a fost pusă sub sechestru
-
Știri Vasluicu 6 zile in urmaȘantaj cu scenariu de „răpire” la Bârlad. Doi vasluieni au încercat să obțină 47.000 de euro punând în scenă o lipsire de libertate

