Știri Vaslui
Sotia preotului din Danesti a fost inmormantata! A lasat in urma doi copii

În dimineața zilei de vineri, 27 noiembrie 2020, a trecut la cele veșnice, după o grea suferință, purtată cu multă demnitate și credință, doamna preoteasă Roxana Nicoleta Apostu, soția părintelui Bogdan Apostu, parohul Parohiei Dănești, Protopopiatul Vaslui.
În aceste momente de întristare, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe și compasiune părintelui Bogdan, celor doi copii și întregii familii.
“Îl rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul roabei Sale Roxana Nicoleta împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, iar pe părintele Bogdan și întreaga sa familie să îi întărească în nădejde”, a spus PS Ignatie.
Dumnezeu a chemat-o la El pe Roxana, o tanara mămica a doi copii și soția unuia dintre slujitorii Săi, preotul Bogdan Apostu de la parohia Bereasa-Danesti. O veste trista pentru cei dragi, greu de consolat, însă o veste buna pentru îngerii din Cer, mangaiati acum de ce mai blând suflet. A suferit aici, luptandu-se cu o boala grea pentru ca asa a randuit Domnul, in nesfarsita Sa înțelepciune. Pana azi.
Cu iubire si incredere in viata vesnica, Roxana si-a luat rămas bun de la copii, de la soț, in liniște. Avea 33 de ani! A plecat la timpul sau, cu nobletea spiritelor deosebite. De-a lungul vietii, a construit amintiri unice și și-a lăsat familia cu lacrimi în ochi, dar cu inimile pline. Nu s-a plâns, nu s-a revoltat, doar a dus cu bucurie si stoicism încercările lumești. De astăzi, se odihnește o eternitate in sufletul celor pe care i-a iubit pana la lacrimi! Dumnezeu sa o ierte și să o așeze în locul cuvenit!
- StiriEstcu 1 an in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
- StiriEstcu 2 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
- StiriEstcu 1 an in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
- StiriEstcu 2 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
- StiriEstcu 1 an in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
- StiriEstcu 2 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”