Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Deputatul Tudor Polak anunta majorarea salariului minim brut

Publicat

in

Guvernul are în vedere creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depăşească rata inflaţiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanţii sindicatelor au solicitat creşterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat îngheţarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puţin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situaţiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice.

“Deși nu este o creștere substanțială, în condițiile unui an în care domeniul muncii a fost greu încercat, Guvernul României a aprobat o majorare în favoarea angajaților, fără a provoca, în același timp, un dezechilibru economic greu de gestionat în această perioadă.

În timpul mandatului meu de secretar de stat în Ministerul Muncii am condus grupul de lucru pentru stabilirea mecanismului de calcul al salariului minim brut garantat în plată, având numeroase întâlniri cu partenerii sociali pentru a ajunge la consens.
Părerile au fost împărțite de la bun început.
Partea sindicală a optat pentru majorarea salariului minim până la suma finala de 2400 de lei, în timp ce confederațiile patronale au susținut, ținând cont de contextul epidemiologic și economic, înghețarea salariului minim, pentru o perioadă determinată, până când situația economică va permite o creștere în condiții de stabilitate.

Într-un an ca acesta, creșterea salariului minim este o decizie delicată, care are impact direct asupra economiei naționale, decizie pe care Guvernul României și-a asumat-o cu responsabilitate”, a declarat deputatul PNL Tudor Polak.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.