StiriEst
135 de persoane din judetul Vaslui s-au vaccinat impotriva COVID- 19

Un numar de 135 de persoane din judetul Vaslui s-au vaccinat impotriva COVID -19:
Spital Barlad-45
Centrul Loisir-10
Spitalul Municipal Husi- 35
Spitalul Murgeni -15
Spitalul Vaslui – 30
Campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 a demarat, luni, la nivelul judeţului Vaslui, în perioada 5 – 7 ianuarie urmând să fie administrate cele 400 de doze de vaccin care au ajuns în judeţ, au informat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Potrivit directorului executiv al instituţiei, Mihaela Vlada, luni, în intervalul orar 8,00 – 9,00 au fost vaccinate un număr de 28 de cadre medicale, campania de imunizare fiind în derulare.
‘În primă fază, la nivelul judeţului Vaslui au sosit 400 de doze de vaccin şi în perioada următoare, în funcţie de numărul cadrelor medicale care îşi vor manifesta dorinţa de a se vaccina, vom face o evaluare şi vom lansa o nouă comandă, urmând ca apoi să se treacă la imunizare în cea de-a doua etapă’, a declarat Mihaela Vlada.
La nivelul judeţului Vaslui au fost organizate cinci centre de vaccinare, câte unul în municipiile Vaslui şi Huşi şi în oraşul Murgeni şi două în municipiul Bârlad, unul pentru cadrele medicale de la Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’, unitate suport COVID-19 şi altul pentru restul cadrelor medicale.
- StiriEstcu 1 an in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
- StiriEstcu 2 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
- StiriEstcu 1 an in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
- StiriEstcu 12 luni in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
- StiriEstcu 2 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
- StiriEstcu 1 an in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
- StiriEstcu 12 luni in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
- StiriEstcu 2 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”