Știri Vaslui
Si la Vaslui a inceput vaccinarea anti COVID- 19

Campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 a demarat, luni, la nivelul judeţului Vaslui, în perioada 5 – 7 ianuarie urmând să fie administrate cele 400 de doze de vaccin care au ajuns în judeţ, au informat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Potrivit directorului executiv al instituţiei, Mihaela Vlada, luni, în intervalul orar 8,00 – 9,00 au fost vaccinate un număr de 28 de cadre medicale, campania de imunizare fiind în derulare.
‘În primă fază, la nivelul judeţului Vaslui au sosit 400 de doze de vaccin şi în perioada următoare, în funcţie de numărul cadrelor medicale care îşi vor manifesta dorinţa de a se vaccina, vom face o evaluare şi vom lansa o nouă comandă, urmând ca apoi să se treacă la imunizare în cea de-a doua etapă’, a declarat Mihaela Vlada.
La nivelul judeţului Vaslui au fost organizate cinci centre de vaccinare, câte unul în municipiile Vaslui şi Huşi şi în oraşul Murgeni şi două în municipiul Bârlad, unul pentru cadrele medicale de la Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’, unitate suport COVID-19 şi altul pentru restul cadrelor medicale.
Comitetul Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat că luni, 4 ianuarie 2021, se extinde procesul de vaccinare în toată țara. 36.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNtech pleacă către centrele județene de imunizare, în funcție de solicitări.
Redăm întegral Comitetul Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19:
Începând de mâine, 4 ianuarie 2021, activitatea de vaccinare pentru Etapa I se va extinde pe tot teritoriul României. Astfel, vor intra în activitate, la nivel național, peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare care deservesc personalul medical și personalul din centrele medico-sociale.
Pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare, în cursul acestei zile începe distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare județ.
Conform instrucțiunilor, direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Muncipiului București centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate și îl transmit, până în ora 13.00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparțin.
Centrul regional de stocare pregătește, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/programărilor primite și o distribuie, în consecință, către DSP-uri, respectiv centrele de vaccinare.
România va începe mai devreme vaccinarea bătrânilor din aziluri
România începe mai devreme vaccinarea bătrânilor din aziluri. Este anunţul făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiţă. În Europa, vaccinarea ar putea intra în impas, o dată cu anunţul celor de la Pfizer că sunt depăşiţi în ce priveşte capacitatea de producţie.
„Ceea ce noi ne dorim este, într-adevăr, să accelerăm campania de vaccinare şi în a doua jumătate a lunii ianuarie să putem demara activitatea de vaccinare cel puţin pentru persoanele aflate în centrele medico-sociale. Numărul estimat al acestor persoane este de circa 40.000”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră