Știri Vaslui
VIDEO: Cum s-a produs accidentul de la iesirea din Vaslui. Un tanar a fost ranit
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a ajuns, marţi, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui, după ce a provocat un accident de circulaţie la ieşirea din municipiul Vaslui spre Iaşi.
Potrivit poliţiştilor, tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic şi din cauza carosabilului umed a pierdut direcţia de deplasare şi a izbit violent un stâlp de electricitate.
„În urma impactului, tânărul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produc accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Traficul în zona producerii evenimentului a fost îngreunat pentru aproximativ jumătate de oră.
La faţa locului a intervenit Detaşamentul Vaslui al ISU cu o autospecială pentru descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD tip B2 cu echipaj de prim-ajutor.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră