Știri Vaslui
Pompierii s-au chinuit 10 ore sa stinga un incendiu. Au fost si agresati de localnici

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vasluiu a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și comandă, un ofițer și 17 subofițeri, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un magazin și o locuință din localitatea Dumești, comuna Dumești.
Primul echipaj trimis la locul intervenției a fost cel de la Garda II Negrești, aflat la aproximativ 24 kilometri față de locul incendiului.
Urmare a informațiilor primite privind amploarea incendiului, din dispeceratul unității s-a luat hotărârea ca la fața locului să fie deplasate încă două autospeciale de stingere cu apă și spumă ( autospeciale de mare capacitate) și echipajele aferente din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui.
La sosirea primului echipaj de intervenție, cel de la Garda II Negrești, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul podului, în spațiile de comercializare și în magaziile pentru depozitare.
În spațiile pentru depozitare se aflau materiale plastice, produse alimentare, de menaj și material lemnos.
La sosirea echipajelor de pompieri trimise din Detașamentul Vaslui, doi dintre subofițerii operativi au fost agresați de către unul dintre apropiații proprietarei spațiului comercial, acesta fiind încurajat și de alți localnici. Agresorul l-a amenințat și pe comandantul intervenției.
Pentru a-și putea duce la îndeplinire misiunea, pompierii au solicitat sprijinul forțelor de ordine, la fața locului fiind trimise patru echipaje de poliție și un echipaj de jandarmi.
Pompierii militari agresați au putut să își continue intervenția.
După mai mult de zece ore de muncă asiduă, pompierii militari au reușit lichidarea incendiului.
Au ars: aproximativ 450 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, circa 60 metri pătrați spațiu de locuit, o parte din arhiva societății și aproximativ 300 metri pătrați tavan pe structură din lemn. Din cele trei spații pentru depozitare, au ars produse alimentare, produse din lemn și materiale plastice, diverse textile și articole de menaj.
Au fost salvate cinci vitrine frigorifice, o linie frigorifică, un automat pentru cafea, diverse produse alimentare și produse textele.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.
Celelalte aspecte privind evenimentele din timpul intervenției sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră