Știri Suceava
A bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă lăcașul de cult

Un bărbat a fost condamnat la 10 luni de închisoare după ce a bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă monumentul UNESCO din Pătrăuți.
Un bărbat din localitatea suceveană Pătrăuți a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe după ce l-a lovit în plină figură pe cel care i-a cerut să părăsească curtea bisericii, monument istoric, scrie Monitorul de Suceava.
Inculpatul are de prestat 60 de zile de muncă în folosul comunității și de achitat daune de 2.700 de lei.
Incidentul a avut loc în iunie 2019, iar agresorul era într-un grup de patru localnici care consumau alcool în curtea bisericii.
Victima, în vârstă de 29 de ani, era un voluntar care se ocupa de îngrijirea curţii bisericii monument UNESCO. Acesta i-a rugat pe cei patru romi băuți care au intrat în curtea bisericii cu sticle de bere să iasă, spunându-le că sună la 112.
Cea mai veche biserică păstrată dintre ctitoriile lui Ștefan cel Mare
„Nu au vrut să plece şi le-am zis că sun la poliţie, ceea ce am şi făcut. Atunci, unul a venit şi m-a lovit cu pumnul în faţă. Am dat înapoi, ei erau patru şi imediat au mai sărit şi alţii, din curtea vecină. Am fugit acasă, fetiţa s-a speriat foarte tare… ei s-au urcat într-o maşină şi au plecat”, a relatat victima la vremea respectivă.
Construită în anul 1487 de voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, biserica de la Pătrăuţi este cea mai veche păstrată dintre ctitoriile marelui domnitor.
Valoarea deosebită este dată şi de faptul că s-a păstrat parţial şi pictura exterioară şi interioară a bisericii, de asemenea cea mai veche din Moldova.
Ana IOSIF
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră