Știri Vaslui
Amenzi de peste 10.000 de lei, în câteva ore, pentru persoane care nu purtau masca de protecţie

Poliţiştii vasluieni au dat în ultimele 24 de ore amenzi în valoare de peste 10.000 de lei unor persoane care nu purtau mască de protecţie, conform prevederilor legale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, au fost derulate 11 misiuni specifice şi acţiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţele, târgurile, restaurantele şi terasele, precum şi mijloacele destinate transportului de persoane. ‘Echipele de control au depistat 76 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, acestea fiind sancţionate contravenţional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 10.750 de lei.
Totodată, poliţiştii au depistat şi de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie, acestea fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de peste 2.000 de lei’, precizează sursa citată.
În cadrul acţiunilor de control, au fost verificate 54 de obiective de interes, peste 220 de mijloace de transport persoane, dintre care 20 destinate transportului în comun de persoane şi au fost legitimaţi peste 600 de cetăţeni.
Roxana OLTEANU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră