Știri Vaslui
Preoţi care traduc Evanghelia cu har! 5 milioane de lei cheltuiți de Episcopia Hușilor pentru sărmani

4.969.384 lei cheltuiți de Episcopia Hușilor pentru activitățile social-filantropice în 2020. Poate părea o frază seacă, banală. Însă în spatele acestei realizări stă una din cele mai impresionante povești, scrisă cu trudă, sacrificii și uneori cu dezamăgiri.
În țara în care viața şi moartea sunt taxate de biserică la fel ca birurile impuse de stat, există şi preoţi care nu-şi vând predicile pentru bani şi îşi slujesc loiali comunitatea. În Eparhia Hușilor, județul Vaslui, părintele Vladimir Beregoi construiește aşezăminte sociale unde copiii sărmani mănâncă şi îşi fac temele zilnic. Le este şi duhovnic şi părinte şi frate. La prima vedere totul este simplu și frumos. Apar însă și multe bariere, dar părintele Vladimir continuă să creadă-n minuni şi-n sprijinul oamenilor cu suflet. Dumnezeu îi arată că îl sprijină în tot ce face.

Toți slujitorii Domnului citează din Evanghelie, dar părintele Vladimir o traduce cu har. Credincioșii din județul Vaslui îl plac, iar copiii îl adoră. Părintele se îngrijeşte să le fie bine. Îi îmbracă şi îi încalţă pe cei nevoiaşi. Le pune zilnic pe masa așezămintelor sociale, clădite din banii Episcopiei Hușilor, sute de porţii de hrană caldă şi dulciuri. Iar cei care vor îşi fac temele tot aici.
Părintele Beregoi și Preasfințitul Ignatie oferă bucurie și sprijin pentru sute de copii și bătrâni sărmani
“Să oferi bucurie”! Aceasta este deviza mai marilor Episcopiei Hușilor care au grijă, împreună cu voluntarii de copiii sărmani.
Au găsit ajutor și pentru bătrânii singuri, dar și pentru familiile măcinate de sărăcie. Așa au reușit să deruleze în județul Vaslui una dintre cele mai impresionante campanii sociale concepute în România.
Copiii săraci şi-au găsit câte un „înger păzitor”, la fel și bătrânii singuri.

În anul 2020, marcat de pandemia de coronavirus, Eparhia Hușilor a intensificat activităților social-filantropice, numărul total al beneficiarilor proiectelor sociale ale Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, ajungând la peste 6550 de persoane.
Activitatea filantropică s-a putut desfășura și datorită suportului material și financiar acordat de către unele parohii ortodoxe române din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale (Marea Britanie, Irlanda, Franța), Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei si Portugaliei, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Maria” New York (ROEA), precum și a oamenilor de bine din toată țara, prieteni fideli ai Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”.
Potrivit raportului general pentru anul 2020, prezentat în cadrul Adunării Eparhiale a Episcopiei Hușilor, de sâmbătă 13 februarie 2021, principalele programe și activități sociale derulate în anul 2020 au fost:
- ,,Un ghiozdan pentru noul an școlar” (ediția a III-a): 1400 de copii și tineri au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite. Acest program a fost extins și în Basarabia pentru 200 de copii. Costul total al programului a fost de 183.830 lei.
- Caravana „Dar de Crăciun” – Programul a fost destinat în special copiilor aflați în dificultate materială, dar și persoanelor adulte, cu venituri modeste, din Episcopia Hușilor. Programul s-a desfășurat pe întreg cuprinsul Eparhiei Hușilor. Prin intermediul acestuia au fost distribuite unui număr de 3758 de copii pachete cu articole vestimentare, încălțăminte, dulciuri, alimente, tablete, ajutor financiar și lemne, costurile totale ridicându-se la 930.000 lei. Programul s-a extins și în Basarabia, în cele 3 Episcopii ale Patriarhiei Române, fiind ajutați peste 500 de copii;
- „Bucuria e acasă” – Prin extinderea acestui proiect în anul 2020, s-au construit 7 case, complet mobilate și utilate, pentru familii defavorizate și cu mulți copii. Primele trei case au fost oferite beneficiarilor de Ziua Copilului, pe 1 iunie iar restul, cu prilejul caravanei „Dar de Crăciun”. Costurile însumate ale acestui proiect au fost de 850.000 lei.
- Programul „Biserica și Spitalul, sănătate sufletească și trupească” – În anul 2020, datorită situației pandemice generate de virusul SARS-COV-2, Episcopia Hușilor și Asociația „Filantropia Ortodoxă Huși” s-au implicat în susținerea sistemului medical. A fost donată spitalelor din Vaslui, Bârlad și Huși, suma de 25.000 euro, precum și aparatură medicală, măști de protecție, mănuși, cizme albe de cauciuc și saltele antiescare.
De asemenea, prin intermediul proiectului „De la Oameni pentru Oameni”, din cadrul acestui program, pentru a veni în sprijinul pacienților internați în Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad- Spital suport Covid-19, au fost achiziționate 10 frigidere, saltele antiescare, tensiometre și lenjerii de pat.
S-a desfășurat campania de strângere de fonduri „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui”, prin trimiterea unui SMS la numărul 8837 cu textul „Vaslui”. Din banii adunați s-au achiziționat pulsoxiometre, termometre digitale non-contact șiviziere.
- Serviciul de Ambulanță – a fost achiziționată aparatură medicală pentru dotarea corespunzătoare conform standardelor a autospecialelor. Serviciul de Ambulanță este în curs de autorizare.
- „Pâinea noastră cea de toate zilele” – proiect social prin care se oferă sâptămânal un număr fix de 250 de pâini mai multor persoane nevoiașe din municipiul Bârlad;
- Programul „Ajutor de urgenţă”, care se desfăşoară permanent, scopul său este sprijiirea persoanelor cu nevoi speciale aflate în situaţie de criză. Sprijinul financiar acordat a fost de 76.360 lei, la care se adaugă ajutoarele materiale constând în alimente, medicamente, îmbrăcăminte, lemne de foc, mobilier.
Așezămintele sociale din cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huși:
În anul 2020, în cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huși, au funcționat, sub patronajul Episcopiei Hușilor, 5 așezăminte sociale, fiecare dintre ele oferind două tipuri de servicii de asistență socială: centru de zi pentru copii și serviciu de ȋngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice:
– Așezământul social „Sf. Ierarh Nicolae” Fălciu;
– Așezământul social „Sf. Stelian” Boţești;
– Așezământul social „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv” Bârlad;
– Așezământul social „Sfântul Gheorghe” Ghermănești,
– Așezământul social „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” Huși, inaugurat în data de 2 martie 2020;
– Așezământul social „Sfântul Ierarh Spiridon” Bârlad, în curs de pregătire pentru inaugurare.
Toate serviciile oferite de cele cinci așezăminte sociale au fost licențiate, conform legilor în vigoare.
Centre rezidențiale de îngrijire permanentă pentru persoane vârstnice în curs de inaugurare:
– „Sf. Proroc Daniel” din Râșcani, Comuna Șuletea
– „Sf. Calinic de la Cernica” din Vutcani, Comuna Vutcani
Valoarea totală a ajutoarelor materiale și financiare acordate în anul 2020 a fost de 2.994.317 lei. La aceasta se adaugă suma de 1.975.067 lei, reprezentând costurile cu personalul, investițiile și întreținerea așezămintelor.
Această sumă nu cuprinde și cheltuielile legate de multiplele activități caritabile, ocazionale sau tradiționale ale parohiilor și mănăstirilor, desfășurate în beneficiul persoanelor aflate în dificultate, care nu au fost cuantificate financiar, și nici valoarea produselor distribuite către aceștia în cursul acestui an.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră