Știri Vaslui
Fetiţa opărită cu ciorbă este în stare foarte gravă! Are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului

Fetiţa a fost testată negativ pentru Covid şi va continua tratamentul la Spitalul de Copii din Iaşi, au anunţat duminică reprezentanţii unităţii medicale.
„Fetiţa a fost preluată de la echipajul SMURD intubată, ventilată mecanic, dar stabilă hemodinamic. Este în Terapie Intensivă, iar tratamentul a fost maximal. Copilul este pansat cu un pansament special, cu presiune negativă, practic este inclus într-un vid pentru a putea minimaliza riscul de contaminare şi pentru a favoriza această vindecare a arsurii”, a spus Lavinia Ionescu, de la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iaşi.
Conform acesteia, după reechilibrarea fetiţei s-a efectuat de urgenţă toaletarea chirurgicală şi extimarea suprafeţei arse, care este de 40%.
Medicii sunt de părere că fata trebuie să rămână în acest pansament cel puţin 72 de ore, iar apoi starea ei să fie reevaluată.
„Cazuri de mari arşi au mai fost trataţi la Spitalul de Copii din Iaşi când celelalte centre erau suprasolicitate. Avem capacitatea de a trata cel puţin în acest acest moment şi până la o decizie copilul, dar ideal acest pansament instituit ar trebuie să rămână cel puţin 72 de ore. În momentul transportului, acest pansament trebuie scos, deci copilul devidat, există riscul de contrminare pe transport”, a mai spus Lavinia Ionescu.
Tot la Spitalul de Copii din Iaşi a mai ajuns, cu arsuri pe 6% din suprafaţa corpului, şi un băiat de doi ani, tot din Vaslui.
Doi copii arși cu ciorbă fierbinte au ajuns, sâmbătă, la Spitalul din Huşi, judeţul Vaslui.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră