Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

PS Igantie: Grigorie Leu poate fi numit „patriarhul alb” al Huşilor

Publicat

in

Comunicare susţinută de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, în cadrul Simpozionului Naţional “Episcopul Grigorie Leu: slujire şi mărturisire. Biserica în comunism”, Huşi, 1 martie 2019. 

Episcopul Grigorie Leu – miracolul conştiinţei Episcopiei Huşilor

„Sacrificiul meu nu trebuie plâns, ci doar urmat”[1]

(Episcopul Grigorie Leu)

„Omul este o incintă a realităţii”

(Ortega y Gasset)

De fiecare dată când ne aflăm în ambianţa comemorării unui mare aristocrat al Duhului – aici am în vedere sensul primar al cuvântului, adică cineva care este stăpânit perpetuu de bine şi frumos –, ca expresie a dragostei faţă de Biserică şi de neam, avem convingerea lăuntrică că luăm şi noi ceva din şuvoiul de fibră morală şi de energie naţională al destinului celui care, cu siguranţă, este „în gândul lui Dumnezeu”, precum şi în memoria inimii noastre, aşa cum sunt toţi martirii neamului românesc.

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la moartea (1 martie 1949, vineri, ora 13,00) – încă neelucidată – a episcopului martir Grigorie Leu al Huşilor, precum şi de la desfiinţarea abuzivă a Episcopiei Huşilor de către regimul comunist (5 februarie 1949).

Considerăm că este o lucrare tainică a proniei lui Dumnezeu faptul că această comemorare coincide cu aniversarea a 30 de ani de la căderea comunismului în ţara noastră. De ce? A doua parte a traiectului biografic a episcopului martir Grigorie Leu a fost una în care „pumnul de fier” al „partidului-stat”, ca să folosesc o expresie deja consacrată a gulagurilor sovietice, a umilit şi zdrobit tot ceea ce i-a stat în cale. De aceea, în mod just, sublinia istoricul francez Thierry Wolton că „în sens contrar a ceea ce se întâmplă cu alte regimuri, comunismul variază în funcţie de axa timpului, în sensul că, pe măsură ce timpul său avansează, devine din ce în ce mai crud şi mai sângeros. Astfel încât Lenin a fost crud, bineînţeles, dar, după el, Stalin a fost şi mai crud. Iar Mao, şi mai crud decât Stalin. Regimurile comuniste, în materie de cruzime, profită pe undeva de experienţa regimurilor comuniste dinaintea lor. Este un fel de acumulare a cruzimii şi a răului în progresia comunismului”[2].

Episcopul martir Grigorie Leu a fost victima unei asemenea „acumulări” de cruzime şi rău din partea „partidului-stat”, recent instaurat în România.

Conform unei note a Securităţii (9 noiembrie 1948), Episcopul Grigorie Leu „edita revista «Cronica Huşilor», în care se publicau articole de propagandă contra U.R.S.S. În aceste broşuri, regimul sovietic era înfăţişat ca un balaur roşu, care a distrus bisericile, ucigând preoţii, a interzis cultura, civilizaţia şi proprietatea”[3]. Nu credem că este o definiţie mai cuprinzătoare a tot ceea ce a însemnat comunismul „ca structură a păcatului”[4], cum sugestiv şi adevărat se exprimă Alain Bensançon, decât cea livrată de grafomanii bolşevici.

Precum reiese din documentele vremii, Episcopul Grigorie Leu nu a ales rezistenţa faţă de „diavolul roşu”, retrăgându-se în aşa numita „emigraţie interioară”[5] din calea „presiunii ideologice”, ci şi-a asumat, prin cuvânt şi rugăciune, confruntarea directă şi precisă.

Securitatea din Fălciu răspundea unei solicitări venite din partea Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului, Iaşi (septembrie, 1948) în ceea ce priveşte trecutul Episcopului Grigorie Leu, specificând faptul că „De la Episcopie, sub oblăduirea P.S. Grigorie Leu, transpirau multe svonuri alarmiste, referitoare la situația Guvernului democrat. A înființat un cerc de reîncreștinare, care avea ca misiune ținerea de predici, conferințe, cuvântări, în fiecare Duminică, Miercurea și Vinerea după-amiaza, la catedrala Episcopiei, pentru a sustrage populația dela curentul Ateu”[6].

Curajul mărturisirii sale în vremuri de cvasi-ostilitate faţă de Biserică avea drept sursă lăuntrică curăţenia morală a fiinţei sale, care căpăta trupul verticalităţii credinţei, precum şi intuiţia faptului că „balaurul roşu” nu poate fi distrus decât prin puterea rugăciunii. Într-o circulară din 6 august 1941, ziua Schimbării la Faţă a Domnului, Episcopul Grigorie Leu i-a îndemnat pe preoţi la misiune responsabilă şi rugăciune intensă: „Ne mulţumim cu predicile oficiale dela serviciile religioase, săvârşite adeseori grăbit, fără pregătire şi fără nicio mişcare sufletească. Nu ne preocupă catehizarea, şi îmbisericirea cu îndrumarea evanghelică, chiar şi personală, a credincioşilor. Privim cu indiferenţă cum credincioşii stau Dumineca şi sărbătoarea la oraşe, pe la porţi, la răspântia drumurilor, la alte treburi şi chiar la prăvălii la sate, fără nicio preocupare sufletească şi religioasă. Această situaţie impresionantă mai ales acum, când vitejii noștri ostaşi îşi varsă sângele şi pentru apărarea credinţei creştine. Să nu uităm că totul se plăteşte. În faţa lui Dumnezeu nu există păcat nepedepsit şi virtute nerăsplătită (…) Să nu să piardă din vedere slujbele: pentru biruinţa împotriva rătăcirii bolşevice, pentru izbăvirea din necazuri şi nevoi şi pentru pomenirea ostaşilor eroi morţi pentru apărarea ţării şi a credinţei”[7].

De aceea, putem afirma cu asupra de măsură că Episcopul Grigorie Leu a fost miracolul conştiinţei Episcopiei Huşilor şi implicit al Bisericii, care ne-a salvat de la ignoranţa unei credinţe trăite în manieră mecanicistă, dacă avem în vedere toate cuvântările şi pastoralele pline de nerv spiritual şi naţional, adresate preoţilor şi credincioşilor din vremea sa; ne-a salvat de la derapajul curajului în laşitate şi frică, atunci când (aproape) totul în jurul lui era în constrast sfidător faţă de principiile de demnitate şi verticalitate spirituale umane; ne-a salvat de la vorba ocolită sau eufemismul atitudinii, care se numeşte pactizare sau coabitare conştientă cu răul şi urâtul moral al comunismului; ne-a salvat de la frivolitatea unei vieţi consumate sub umbrela derutei morale, atunci când reacţiile sale antiateiste i-au atras o moarte martirică vrednică de aşezare în calendar; şi în sfârşit, ne-a salvat de la indiferenţa şi de la vidul celor pentru care iubirea de patrie semnifică ceva vetust şi demn de dispreţuit, atunci când fiecare firicel de gând, fiecare zvâcnitură a inimii, fiecare globulă a sângelui său erau amprentate, în chip constant şi luminos, de durerea abisală pentru credinţă şi pentru patrie.

Am spus „ne-a salvat”, pentru că icoana lui de autentic mărturisitor şi martir al Bisericii şi neamului nostru dăinuie şi va dăinui pentru totdeauna.

Episcopia Huşilor, pe care a iubit-o ca pe lumina ochilor săi, acum la 30 de ani de la căderea comunismului, este ceea ce el însuşi a voit: să rămână Episcopia, aşa cum a spus-o răspicat pe 25 februarie 1949 în faţa membrilor guvernului comunist: „Îndepărtaţi-mă pe mine, dar lăsaţi Episcopia”[8], pecetluindu-şi viaţa, în duh profetic, prin cuvintele „eu voi muri odată cu Episcopia”[9]. În acest fel, consemnează Părintele Nicolae Hurjui, primul biograf competent şi pasionat al ierarhului martir, „Episcopul Grigorie Leu a murit împreună cu Episcopia, într-o tainică însoţire”[10].  

 De aceea, episcopul Grigorie Leu poate fi numit „patriarhul alb” al Huşilor, dacă îmi este îngăduită această tautologie, atâta vreme cât orice patriarh al României poartă veşminte albe, care sunt simbolul purităţii, al luminii şi al integrităţii morale şi de credinţă. Această sintagmă ne-a venit în minte în momentul în care am citit o evocare a vrednicului de pomenire Bartolomeu Anania al Clujului despre cel care (poate) pe nedrept a fost supranumit „patriarhul roşu”, patriarhul Justinian Marina. Portretul pe care i-l face ierarhul cărturar al Clujului patriarhului Justinian, cred că i se potriveşte de minune şi Episcopului Grigorie Leu: „Cei mai mulţi ştiu că Patriahul Justinian, care a dominat viaţa bisericească timp de aproape treizeci de ani, a fost un conducător de mare autoritate, cu statură dreaptă şi bine zidită, ochi ageri, trăsături tari, grai răspicat, minte ascuţită, voinţă de cremene, dârz în înţelepciune şi înţelept în dârzenie, vizionar al vremurilor noi, deschis prefacerilor sociale şi credincios tradiţiilor sfinte, veghetor de zi şi noapte, muncitor cu timp şi fără timp, aspru în cumpăna gândului, prompt în hotărârea lucidă (…), sclipitor în intuiţii. A fost şi un geniu al rezoluţiei”[11].

Probabil că unii vor fi şocaţi de această asociere a episcopului martir Grigorie Leu cu Patriarhul Justinian.

Conform cercetărilor istorice, paternitatea expresiei „patriarhul roşu” îi aparţine pseudo-episcopului Vasile/Victor Leu, fiul episcopului Grigorie Leu, din perioada când se afla la Londra în vederea înfiinţării „Episcopiei Ortodoxe Române autonome a Europei de Apus”[12]. Sintagma a fost apoi amplu răspândită printr-o baladă anticomunistă, interpretată de către cântăreţul Jean Moscopol, colaborator al postului de radio Europa Liberă[13].

O posibilă explicaţie a folosirii acestei sintagme de către Vasile Leu este sugerată de cercetătorul Nicolae Adrian Petcu, care consemnează, având drept temei un document din arhivele CNSAS, faptul că fiul episcopului Grigorie Leu era „un apropiat al Patriarhului Justinian, în vremea păstoririi acestuia în Moldova” şi că „Mitropolitul Visarion Puiu nu ezita să-l descrie pe  [Victor s.n.] Leu ca «funcţionar comunist», care «doreşte să fie Mitropolit şi Patriah în Bucureşti»[14]. Deci, fără a simplifica în mod gratuit complexitatea contextului istorico-ecleziastic al vremii respective, putem deduce că această sintagmă era mai mult o „etichetă”, fiind reflexul unor frustrări pe linie de avansare ierarhică.

Episcopul martir Grigorie Leu rămâne în conştiinţa colectivă a neamului nostru, prin scrisorile sale pastorale, dar şi prin circularele adresate preoţilor sau credincioşilor, un profund şi rafinat intelectual.

Însăşi condiţia de intelectual este incompatibilă cu adeziunea la ideologia ucigătoare a comunismului. Acesta este şi motivul pentru care episcopul martir Grigorie Leu era exponentul unei rezistenţe anticomuniste viscerale.

Considerăm, fără a fi radicali, că personalitatea mărturisitoare a episcopului martir Grigorie Leu este prin ea însăşi un manifest pentru toţi intelectuali de astăzi care mai cochetează, simpatizează sau diminuează ororile ideologiei egalitare ale bolşevismului. Nostalgicilor intelectuali după regimul totalitar al comunismului, credem că li potrivesc de minune cuvintele istoricului francez Thierry Wolton: „Un intelectual trebuie să fie un model de responsabilitate socială. Or, atunci când aderă la ceva atât de dubios cum e un partid comunist, el trădează. Și este cu atât mai rea, mai dură această trădare, cu cât această adeziune la comunism pe care o decide îl face să își piardă calitatea de intelectual – deoarece, la comuniști, nu i se cere să gândească, i se cere să se supună. Adeziunea la comunism este o negare a ceea ce înseamnă gândire. Și are loc, de fapt, încă o trădare a condiției sale de intelectual – fiindcă, pe hârtie, puterea comunistă e puterea proletariatului, nu puterea intelectualilor. Când un intelectual merge spre comunism, asistăm la o negare a lui însuși ca intelectual. Îi trădează pe ceilalți, dar și pe sine. De aceea, acest tip de trădare e o culme[15].

Şi pentru a încheia nu cu cuvintele noastre, care niciodată nu vor putea să toarne în cuvinte personalitatea complexă şi de anvergură duhovnicească a celui comemorat, vă propun o mică reflecţie şi avertizare a vrednicului de pomenire episcop Grigorie Leu, rostite cu trei ani înainte de a fi asasinat: „Vă rog să luaţi aminte la vremurile ce trăim. Biserica va avea tăria şi preoţimea autoritatea morală pe care o formăm noi cu zelul apostolic ce ne preocupă (…). Să fim înţelepţi şi prevăzători. Să nu trăim numai pentru bucata de pâine şi ambiţia luciferică de astăzi. Ferice de cei ce-şi aştern o bătrâneţe cinstită şi lasă o moştenire sfinţită. Şi în viaţa noastră clericală se cere această înţelepciune şi prevedere acum mai mult ca oricând, căci nu se ştie ce aduce ziua de mâine”[16].

Ne exprimăm deplina gratitudine pentru faptul că prin această carte de documente, cu privire la perioada episcopatului (1924-1949) arhiereului martir Grigorie Leu, avem acces nemijlocit la biografia mărturisitoare şi plină de credinţă a marelui ierarh huşean. Această restituire necesară pentru noi cei de astăzi, dar şi pentru posteritate, se datorează profesionalismului şi acurateţii cercetării ştiinţifice atât a istoricului Nicolae Adrian Petcu, cercetător tenace şi eminent în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cât şi a Părintelui Nicolae Cătălin Luchian, preot paroh la Parohia Tomeşti, Arhiepiscopia Iaşilor.

Considerăm că acest volum de documente este un pandantiv firesc al monografiei biografice redactată cu multă competenţă şi dragoste de către Părintele Nicolae Hurjui.

De asemenea, ne exprimăm profunda recunoștință pentru sprijinul deosebit acordat de domnul Radu Preda, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cel care a răspuns cu maxim profesionalism solicitării noastre, făcând o prioritate din elucidarea condițiilor în care s-a produs decesul Episcopului Grigorie Leu. Acțiunea de deshumare a rămășițelor pământești ale vrednicului ierarh  desfășurată în zilele de 24-25 septembrie 2018, derulată de IICCMER împreună cu Parchetul Militar, în urma protocolului de colaborare încheiat cu Episcopia Hușilor, se înscrie în demersul nostru de a readuce în memoria generațiilor actuale jertfa mărturisitoare a înaintașilor noștri în timpul regimului comunist, pe nedrept marginalizată sau trecută cu vederea.

În egală măsură mulţumiri intense se cuvin atât editurii Doxologia, care prin disponibilitate şi promptitudine exemplare, a făcut posibilă apariţia acestui volum  într-un timp atât de scurt, cât şi celor care s-au ocupat de corectură şi culegerea computerizată: Părintele Cosmin Gubernat, Consilier cultural şi comunicaţii media al Episcopiei Huşilor, Adrian- Eugen Truţa,  Părintele Alexandru Bahnar, referent arhivar al Episcopiei Huşilor, Pr. Ștefan Cozma, Pr. Mihail Pleșca, Pr. Olivian Arsene, Monah Calinic, Marius Huțanu, Vlad Polojan şi Vlăduț Mironescu.

Dumnezeu să binecuvinteze această osteneală, pe care am dori să o socotească ca pe o ofrandă smerită adusă în memoria tuturor tinerilor de la Revoluţia din 1989, care au crezut în libertatea ţării noastre şi în frumuseţea trăirii credinţei neamului nostru.

  † Ignatie, Episcopul Huşilor

[1] Paul Leu, Grigorie Leu Botoşăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei2, Suceava, Editura Teofan, 2017, p. 223.

[2]  Thierry Wolton, Moştenirea călăilor (dialog realizat de Cristian Pătrășconiu), revista „Orizont”, 12/2018, p. 5.

[3] Arhiva Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Aecurităţii, dosar 4049, vol. 2, f. 24.

[4] Alain Bensançon, Eseu despre lumea de azi, traducere din franceză de Adina Cobuz, Bucureşti, Editura Humanitas, p. 139.

[5] Czeslaw Milosz, Gândirea captivă, traducere din polonă de Constantin Geambaşu, prefaţă de Vladimir Tismăneanu, postfaţă de Wlodzimierz Bolecki, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008, p. 11.

[6] Arhiva Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dosar 4049, vol. 2, f. 22.

[7] Episcopul Girgorie Leu, Cucernici Părinţi, în „Cronica Huşilor” 6-8 (VII, iunie august)/1941, pp. 2, 4.

[8] Pr. Dr. Viorel Hurjui, Episcopul Grigorie Leu – omul şi fapta, Huşi, Episcopia Huşilor, 2000, p. 180.

[9] Ibidem, p. 181.

[10] IdemGrigorie Leu, în Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2007, p. 413.

[11] Arhim. Bartolomeu Valeriu Anania, Justinian, Părintele nostru, în revista „Renaşterea” 12/2017, p. 3

[12] Nicolae Adrian Petcu, Personalitatea Patriarhului Justinian Marina între denigrare şi realitate istorică, în † Varlaam Ploieşteanul, Pr. Dr. Florin Marica, Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea, Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului: persecuţie, rezistenţă şi mărturisire (Congresul Internaţional de Teologie, 23-29 octombrie 2017), Bucureşti, Editura Basilica, 2017, pp. 189-191.

[13] https://www.youtube.com/watch?v=9GA7ipYTFjU.

[14] Nicolae Adrian Petcu, art. cit., p. 191.

[15] Thierry Wolton,  Adeziunea la comunism, o trădare a gândirii şi a calităţii de intelectual (interviu realizat de Cristian Pătrăşconiu), la adresa de web: https://revista22.ro/interviu/thierry-wolton-adeziunea-la-comunism-o-trdare-a-gndirii-i-a-calitii-de-intelectual, accesat la 23:34, 11 februarie 2019.

[16] Episcop Grigorie, Cucernice Părinte, în „Cronica Huşilor”, 9-12 (XIII, sept.-dec.)/1946, pp. 13-14.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.