Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Vasluienii sunt invitați să renunțe la mașină în fiecare zi de vineri

Publicat

in

În ziua de 12 martie 2021, va debuta în România programul național VINEREA VERDE Stop! Azi, mașina stă pe loc! inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Se dorește astfel încurajarea populației ca, în fiecare zi de vineri, deplasarea către serviciu să se facă pe jos sau cu mijloace alternative de transport, nepoluante (mașini electrice, biciclete, trotinete electrice), scopul fiind reducerea emisiilor de carbon cauzate de traficul rutier.

Primăria municipiului Vaslui va susține demersul și a mobilizat mai mult de jumătate din angajați în acțiune, astfel încât peste 100 dintre colegi se vor deplasa către serviciu în această zi pe jos, cu mijloace de transport în comun sau cu bicicleta.

Totodată, acolo unde este posibil, deplasările în interes de serviciu la obiectivele de lucrări de pe raza municipiului se vor face fără folosirea mijloacelor de transport ale instituției.

“Mediul înseamnă apă, sol, aer. Un aer curat este cea mai importantă moștenire lăsată copiilor noștri, iar contribuția fiecăruia dintre noi trebuie să înceapă acum și să fie perpetuă. Pe măsură ce vremea se va încălzi, veți vedea că tot mai mulți vasluieni vor folosi mijloace de deplasare nepoluante, pentru că cetățenii municipiului conștientizează importanța protecției mediului și a mișcării fizice pentru sănătate”, se arată într-un comunicat al Primăriei Vaslui. 

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.