StiriEst
De astăzi intrăm în Postul Paștelui. Ce nu mai ai voie să faci

De luni, intrăm în Postul Mare, cel mai aspru și mai lung post.
Paștele ortodox pică anul acesta pe 2 mai, așa că urmează 40 de zile de rugăciune, fără carne și produse lactate. Studiile arată că o treime dintre români postesc în așteptarea Învierii Domnului.
Postul Paștelui 2021. Ce nu mai ai voie să faci
Potrivit rânduielilor bisericești, cele șapte săptămâni care urmează amintesc de suferințele lui Hristos. Petrecerile sunt considerate nepotrivite, iar nunțile și botezurile interzise.
Urmează, așadar, 40 de zile de rugăciune și de curățire trupească și sufletească.
“Toți nevoitorii aveau conștiința că nu puteau începe postul fără o condiție necesară: iertarea.
Ofrandele noastre, atât cea sufletească– prin rugăciune, prin participarea la slujbele Bisericii, prin lectură mai intensă a Sfintei Scripturi, prin postire de gândurile cele rele, cât și cea trupească – prin nevoința trupului, prin metanii, prin postul alimentar, nu pot fi primite dacă nu ne dăruim iertare unii altora.
Nu facem altceva decât să împlinim cuvântul Domnului Hristos, care ne spune: «atunci când vii să îți aduci darul tău la altar, adică în fața lui Dumnezeu, și îți aduci aminte că ai ceva pe conștiință, față de semenul tău, lasă darul tău acolo, mergi și te împacă cu semenul tău și apoi aduci ofranda».
Pe acest temei scripturistic începem nevoința Postului Mare”, spune Preasfințitul Ignatie.
În post, credincioșii sunt îndemnați să mănânce sănătos, dar fără carne, ouă și produse lactate, o adevărată provocare și pentru restaurante.
Datele arată că 30 la sută dintre români țin Postul Paștelui, dar numai patru la sută respectă în totalitate regulile.
Nutriționiștii le recomandă însă tuturor să fie atenți la cantitatea de carbohidrați pe care o consumă în această perioadă, dar și la semipreparatele pe care le găsim în supermarketuri.
Laura Gavrilaș, nutriționist – dietetician: „Din păcate, etichetele pot induce în eroare consumatorul și pentru simplul fapt că sunt vegetale nu înseamnă că nu sunt procesate și nu conțin foarte multe grăsimi, zahăr și sare adăugate.”
Cifrele arată vânzări chiar și cu 40 la sută mai mari pentru vegetale în săptămânile de post.
-
Știri Vasluicu o săptămână in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
REVOLUȚIE LA VASLUI! Nicușor Dan răstoarnă scorul în fiefurile AUR și liberalilor: Simion, în corzi!
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Taxe de oraș, condiții de Ev Mediu. 15 ani de bătaie de joc: Moara Grecilor, cartierul uitat între noroi și promisiuni- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
„Șefu’ e cu vodca la bord!” – Directorul din Hoceni a ajuns subiect de glumă în comună
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Vasluiul, județul unde carnetul de partid ține loc de CV. Locurile de muncă la stat nu sunt pentru oricine
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
„Caterisit cu jumătate de normă” – Patriarhul Daniel îl protejează în continuare pe pedofilul Onilă, deși BOR spune că l-a exclus
-
Știri Vasluicu o săptămână in urma
Austeritate pentru români, lux pentru liberali. Cristina Trăilă încasează cât 10 pensionari dintr-un comitet interministerial
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Scandal la o înmormântare în satul Rădeni: Preotul a refuzat accesul sicriului în biserică, slujba s-a ținut în ploaie