Știri Vaslui
Ministrul Sanatatii a vaccinat oamenii din Rebricea. Localnica: Preotul din sat ne-a trimis

Sâmbătă nu a fost o zi oarecare pentru cetăţenii din comuna Rebricea, judeţul Vaslui. În zonă îşi anunţase prezenţa ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, aşteptată să participe la campania de vaccinare anti-COVID din localitate, motiv pentru care, încă de dimineaţă, la Căminul cultural unde a fost amenajat ad-hoc un centru pentru imunizare a fost forfotă mare. Au fost pregătite temeinic toate lucrurile necesare: măşti, dezinfectanţi, scaune pentru oamenii care îşi aşteptau rândul la vaccin, apă, pentru că, vorba primarului comunei, Valerică Radu (PSD), nu în fiecare zi un membru al Guvernului vine în localitate.
Primii oameni s-au adunat în curtea Căminului cultural cam cu o jumătate de oră înainte de a sosi oficialităţile. Au fost aduşi pe rând, cu un microbuz şcolar pus la dispoziţie de Primăria Rebricea. Nimeni nu părea deranjat de faptul că microbuzul destinat transportului elevilor la şcoală este folosit în week-end pentru alte activităţi.
„Oamenii vin, vin şi cu maşinile, dar mai mult vin cu microbuzul. Problema este că sunt multe familii îmbătrânite şi se deplasează mai greu la distanţe mari”, spune o localnică.
„Vă spun drept: noroc că ne-au luat cu microbuzul, că, dacă nu, nu veneam. Vreau să mă vaccinez să se termine odată cu toată nebunia asta, dar nu aveam cum să ajung dacă nu trimiteau microbuz după noi. Suntem bătrâni, abia ne mai ţinem pe picioare”, afirmă o altă femeie, care şi-a pus speranţa în vaccin.

Printre cei abia coborâţi din microbuz se află şi câteva persoane încă sceptice cu privire la rezultatele vaccinului şi îngrijorate, totodată, cu gândul la posibilele efecte nedorite ale serului. Unii săteni se gândesc că au probleme cu greutatea, că au tensiunea cam mare sau alte boli şi nu sunt decise sută la sută să se vaccineze. O angajată a primăriei, care de câteva zile ia legătura cu oamenii şi încearcă să îi convingă să se prezinte la vaccin, îi asigură pe cei prezenţi că şi ea are ceva probleme medicale, dar că vaccinul nu i-a făcut nimic rău.

Oamenii vorbesc mâhniţi şi despre cei care s-au prăpădit după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2, pentru că nici comuna Rebricea nu a fost ferită de astfel de tragedii.
Câţiva săteni spun însă că ar fi fost mai bine ca vaccinarea să fie programată într-o zi de duminică, fiindcă sâmbăta lumea e la muncile câmpului, nu are grija vaccinului.
„Poate ar fi fost mai bine mâine, că-i duminică, e sărbătoare. După ce a plouat acuma, mulţi se mai duc azi la lucrările câmpului, dar care vrea să-şi păstreze sănătatea poată să lase o zi treaba, că decât să te duci să faci cu programare şi să te cheme după o lună mai bine faci vaccinul aici, la comună. E mai aproape, e mai simplu”, afirmă o bătrână.

Sătenii recunosc că decizia de a veni la vaccin nu le aparţine în totalitate. Au mai discutat unii cu alţii, s-au consultat cu copiii, au ascultat de medici şi chiar de preotul din sat, despre care spun că le-a transmis credincioşilor că e bine să se vaccineze, că acestea „sunt lucruri care-s pentru sănătatea omului”.
O localnică stă şi ascultă ce spun consătenii săi. Nimeni nu îi mai poate schimba decizia de a se imuniza. Are doar o nemulţumire: că nu a reuşit să îşi aducă soţul la vaccinare.
„Eeei, am venit singură. Bărbatul e acasă, nu vrea să se vaccineze. El are vaccinul lui în beci, în butoi”, mărturiseşte ea.
Cea mai hotărâtă să se vaccineze e o femeie de 73 de ani, care e bucuroasă că doza îi va fi administrată chiar de ministrul Sănătăţii, dar crede totuşi că se face prea mare „tam-tam” şi că nu era neapărat necesar ca Ioana Mihăilă să fie întâmpinată la Rebricea cu pâine şi sare, pentru că, în definitiv, sunt prezenţi doar 40 – 50 de oameni, puţin mai mulţi decât cei din staff-ul oficialităţilor.
Alţii au venit decişi să nu se vaccineze.
Un bărbat povesteşte că are o problemă medicală care îl împiedică să se imunizeze, dar recunoaşte şi că nu are foarte mare încredere în ser. A venit să îşi însoţească nevasta, care a decis să facă vaccinul. Spune că diferenţa de opinii cu privire la vaccinare nu a produs tensiuni în familie, ci a dus doar la unele discuţii amuzante pe acest subiect.
„Nu mă vaccinez, am venit cu nevasta, da, i-am dat voie să se vaccineze. Eu am două stent-uri din 2018 şi nu m-am consultat cu medicii, dar, oricum, cred că nu se rezolvă cu vaccinul problema. Soţia a încercat să mă convingă pe mine să mă vaccinez, ca să plecăm în afară la copii, căci am o fată în Olanda, dar deocamdată decizia e la mine”, spune bărbatul.
Ca el, din diverse motive, dar cel mai des din lipsă de încredere, sute de persoane din comună au refuzat vaccinul.
„Suntem încă într-o comunicare directă cu persoanele din mediul rural. Reticenţa există în mediul rural în judeţul Vaslui. Avem un număr important de comunităţi cu o rată de vaccinare sub 5%. Acolo vom merge cu echipe mobile din săptămână în săptămână. Aşteptăm şi aportul medicilor de familie să ne sprijine în această campanie. Colaborăm cu medicii de familie în limita timpului disponibil pe care îl au şi aceştia. O mare parte dintre ei au început vaccinarea la cabinetele proprii, unde populaţia se adresează pentru vaccinare”, a declarat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada.
Şi prefectul judeţului Vaslui, Marcel Lăudatu, admite că vaccinarea în mediul rural se face cu dificultate din cauza reticenţei populaţiei. El spune că autorităţilor le este destul de greu să organizeze maratoane de vaccinare, fiindcă nu prea se găsesc medici dispuşi să lucreze fără să fie plătiţi.
„Avem o problemă legată de resursa umană, pentru că tot ce ţine de drive-trough, de maraton presupune voluntariat şi resursa umană este destul de limitată. (…) Eu cred că totul ţine de informare. E posibil să fie şi o reticenţă. În general, situaţia e mai puţin îmbucurătoare în mediul rural, acolo unde avem mai ales seniori care nu se deplasează, care ies doar până la magazin sau până la vecini. Pentru ei toată această campanie de vaccinare nu prezintă prea mare interes, pentru că practic nu sunt cetăţeni activi şi se mai şi informează din media, mai apleacă urechea la ceea ce se numeşte campania anti-vaccinare şi prin urmare astea sunt rezultatele”, a afirmat Marcel Lăudatu.
Ioana Mihăilă s-a arătat, totuşi, mai optimistă. Vaccinarea de la Rebricea, consideră ministrul Sănătăţii, a mers destul de bine.
„Am început vaccinarea în comuna Rebricea, unde avem un exemplu de primar pesedist care a reuşit să mobilizeze cetăţenii, a înţeles că sănătatea e mai importantă decât orice altceva şi împreună cu Prefectura şi cu Direcţia de Sănătate Publică a reuşit să organizeze a doua campanie de vaccinare în comună şi lucrurile merg foarte bine. Din ce am auzit de la medicul de familie, deja efectele vaccinării de resimt, deja medicii de familie care sunt cei mai apropiaţi de comunitate şi de pacienţi simt că numărul de pacienţi infectaţi este din ce în ce mai mic şi este clar că este o speranţă pe care o avem pentru perioada următoare”, a subliniat ministrul.
De la Rebricea, Ioana Mihăilă s-a deplasat în municipiul Vaslui, la cea de a doua ediţie a Maratonului vaccinării organizat la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare”.
Ministrul a aflat la Vaslui că printre efectele vaccinului se poate număra şi unul mai special: pofta exagerată de somn.
„Eu am avut o mică durere, dar soţul a dormit. M-am gândit: ‘uite, dom’le, simptome şi simptome, fenomene şi fenomene. Fiecare organism răspunde în felul lui”, i-a spus ministrului Sănătăţii una dintre persoanele programate la rapel.
„Măcar nu v-a bătut la cap”, a glumit Ioana Mihăilă, cerându-i femeii să transmită şi un mesaj pentru cei care au încă reţineri cu privire la vaccinarea anti-COVID.
„Doamne, nu ar trebui reţinere, nu ar trebui reţinere pentru că nimic nu este întâmplător. (…) Vedeţi, nu a respectat unul, s-au îmbolnăvit trei, nu au respectat trei, s-au îmbolnăvit nouă şi tot aşa. De ce s-a ajuns la numărul acesta enorm? Din cauza nepăsării, ca să zicem aşa. Eu cu soţul am stat un an şi trei luni, ne-au aprovizionat copiii, n-am luat contact cu nimeni, nici cu ei, nici cu altcineva. Nu mi-am strâns nepotul în braţe de un an şi jumătate aproape, vă daţi seama că este destul de dificil. Sperăm să ieşim cu bine, toată lumea, nu numai noi, România, şi să nu mai vină nimic”, a transmis femeia.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui, până la această dată la nivelul judeţului au primit ambele doze de vaccin anti-COVID peste 44.000 de persoane. AGERPRES
Foto: LOREDANA CIOBANU/AGERPRES
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră