Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Copilă de 13 ani găsită spânzurată! Era la a doua tentativă. Ce a împins-o pe fată la acest gest

Publicat

in

UPDATE:

O fată de doar 13 ani din localitatea Zăpodeni, Vaslui, a fost găsită spânzurată, luni dimineaţă.

Medicii încearcă acum să îi salveze viaţa fetei şi au dus-o la spital.

Alerta la 112 a fost dată chiar de părinţii fetei care au găsit-o spânzurată în curtea casei în care minora locuia.

Minora a răspuns la manevrele medicilor de prim-ajutor

În prezent, starea fetiţei este mai bună, iar medicii se luptă în continuare să o ţină în viaţă. 

Potrivit unor informaţii pe surse, citate de Antena 3, copila de 13 ani ar avea unele probleme neuropsihice.

Copila a putut fi salvată şi pentru că medicii le-au dat indicaţii prin telefon părinţilor despre cum să o salveze, până ca Ambulanţa să ajungă la locul accidentului.

Surse: Minora are probleme neuropsihice

Acum, ea a fost stabilizată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Părinţii sunt cei care au găsit-o luni dimineaţă în curtea casei, după ce fetiţa a încercat să-şi ia viaţa folosind o scară din casă.

Imediat, la faţa locului au ajuns medicii. După ce i-au acordat primul-ajutor, au reuşit să o resusciteze pe fetiţă şi au transportat-o la Spitalul Judeţean Vaslui, pentru tratament.

De acolo, ea va fi transferată la Spitalul Sf. Maria, cu elicopterul.  

Copila a mai avut o tentativă de suicid sâmbătă

Copila nu este la primul gest de acest fel. Ea a mai avut o tentativă de suicid sâmbătă.

Din primele informaţii, nu se ştie cum s-a petrecut această faptă necugetată.

Din informaţiile de până acum, se presupune că ar fi vorba de o banală ceartă între părinţi şi minoră, iar copila de 13 ani a ales să o tranşeze astfel.

O copila in varsta de 13 ani din localitatea vasluiana Zapodeni a fost gasita spanzurata luni dimineata. La fata locului a fost trimis un echipaj de la ambulanta. Fata a fost resuscitata cu succes si transportata la Spitalul de Urgenta Vaslui.

Apelul la 112 a fost făcut de mama. Copila dispăruse din casa cu câteva momente înainte. Era coborâtă din streang când au sunat și au fost ghidați prin telefon sa facă manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței.

Stire in curs de actualizare

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.